Slava veche, săraca…

Pretextul pentru această intervenție l-am întâlnit, întâmplător,  pe un blog unde este folosit termenul ‘polmenicul’.  In locul cui? o să mă întrebați. Sper să ghiciți din demonstrația următoare. Și nu cred că era o formă strecurată din goana condeiului, căci, dacă ar fi vorba de o simplă metateză fonetică (datorată neatenției), atunci fonemele asupra cărora ar fi fost operată schimbarea de poziție ar fi fost cu mult mai apropiate una de cealaltă, dar ele sunt destul de depărtate, ceea ce înseamnă că a fost asimilată forma greșită.  Vă dau citatul revelator, fără să fac trimiteri și fără nume ca să nu stârnesc iarăși un cuib de viespi : ‘Dacă nu ar fi aproape sarcină de serviciu zău! dacă m-aş mai uita la ştiri! Cum pornesc televizorul, la prima oră a dimineţii, aflu doar de moarte. Polmenicul de azi conţine o biată fetiţă căzută de la etaj, un bolnav de peritonită care s-a sfîrşit în sanie, prin nămeţi, pînă să ajungă la spital,  un individ care a murit carbonizat.‘

De fapt, cuvântul vine din limba slavă și, ca dovadă a sensului transmis din slava veche în limbile slave actuale ( preluat și de română), s-a păstrat, de ex., în polona actuală sub forma unui verb ‘pomiętać‘ (se citește ‘pomientaci‘ cu un ‘e’ nazal ca în franceză) care înseamnă ‘a-și aminti‘. In fapt, ‘pomelnicul‘ era/ este o listă de nume a celor morți de care cei vii vroiau să-și amintească măcar sub forma menționării lor cu glas tare de către popă, în biserică. De unde și expresia: ‘Veșnica pomenire‘ care înseamnă ‘veșnica amintire‘. Iar ‘pomelnicul‘ este o listă a amintirii unor persoane moarte. Insă, în româna actuală, cum bine se știe (deoarece, în fragmentul citat, acesta este sensul folosit)  a ajuns să aibă și un sens derivat, peiorativ: o înșiruire ațoasă, indigestă, plicticoasă, de lucruri și nume.

In mod ciudat, Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu nu menționează nici una dintre aceste forme, nici verbul ‘a pomeni‘, nici ‘pomelnic‘. Fiind singurul dicționar etimologic pe care-l am în casă, celelalte, antecesoare, (folosite ca instrument de lucru filologic de savantul Al. Ciorănescu) Densușianu, Șăineanu, Sextil Pușcariu, Philippide, sunt accesibile doar în bibliotecile mari (BAR, BCU), l-am răsfoit cu speranța de a vedea ce explicație dă autorul lui, deși, pentru mine, era evident că etimologia cuvântului provine din slavă. Numeroase etimologii sunt discutabile și nebuloase, cum este, de pildă, cazul cuvântului ‘crăciun‘.  Altele sunt destul de clare și acceptate de majoritatea lingviștilor români: așa cum este cazul cu ‘a pomeni‘ și ‘pomelnicul‘.

 

Cum suntem îndobitociti, otrăviti și manipulati

Știu că sunteți sastisiți de a auzi încă o dată în plus despre teoria conspirației și a faptului că noua ordine mondială este un plan pus la cale cu mult timp în urmă de câteva grupuri de putere subterană: unul bancar (cu sediul la Londra), unul spiritual (cu sediul la Vatican) și unul la DC Washington (SUA), nu mai este vreme să dormim sau să ne lăsăm manipulați. Sursele naziste ale globalizării sunt acum evidente. Auzisem și eu că Vaticanul a ajutat la scăparea de pedeapsă și de închisoare a unor criminali naziști, traversându-i oceanul Atlantic în America de Sud.

Sunt lucruri grave care se petrec acum și numai ochii osteniți de televizor și de știrile ‘dezinformative’, creierele otrăvite cu fluor și mâncare toxică (Codex Alimentarius), nu le pot sesiza. Vă rog să urmăriți filmulețul de cincizeci de  minute, care sper să vă dea de gândit, și să contribuiți activ la formarea noii conștiințe care trebuie să schimbe lumea aceasta în care trăim.

La drept vorbind, toate câte le-am văzut și citit în acest film sunt coroborate cu alte informații cu care, sunt sigură, ați intrat și voi  în contact. Știți și despre ACTA și despre faptul că se încearcă din răsputeri limitarea accesului la această bancă uriașă de informații care este, INCĂ, internetul.

Nu uitați: evitați fluorul din apă (din păcate și apa minerală plată și carbogazoază vândute prin magazine este plină de fluor și cloruri – vă rog chiar să citiți etichetele și să vă convingeți), evitați pastele de dinți cu fluor (spălați-vă cu bicarbonat sau cu sare de mare, nu au același gust, dar sigur sunt sănătoase și albesc dinții), încercați să limitați cumpărarea de produse, alimente și băuturi toxice (nu mai cumpărați mult, ci puțin și bun din magazinele bio). Și, în general, mai important decât banul care te transformă într-un veșnic consumator sclav, este să vă cultivați grădina, la propriu și la figurat: mintea și sufletul, iubirea și pacea.

 

Strategii de manipulare a maselor

Nimic nu iubesc mai mult decât libertatea, deși știu că omul este înghesuit de atâtea comandamente (morale) și ordine, constrângeri și măsluiri, încât liberul arbitru pare să fi ajuns o paiață, dacă nu o fantomă. Pot fi oricât de binevoitoare, tolerantă și înțelegătoare, atât timp cât nu mi este atacată libertatea mea de acțiune și de gândire. Din clipa aceea devin din miel leu-paraleu.

Ei, bine, vreau să vă prezint, legat de libertate, câteva idei de-ale lui Noam Chomsky, vestitul lingvist american, de fapt, mai mult decât părinte al lingvisticii moderne (gramatica generativă și transformațională), un gânditor original și influent, fiindcă a generat școală. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine.”

Este omul social al zilelor noastre mai liber decât era în trecut ? Este el manipulat să gândească într-un anumit mod (dorit de vârfurile politicianiste sau clasa diriguitoare) sau împiedicat să gândească, ocupându-i-se mintea cu tot felul de prostii dăunătoare psihic ?

Meditați la următoarele tehnici de spălare a creierului sau strategii diversioniste din lista lui Noam Chomsky:

1. ’’A distrage în permanenta atenția publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată. A ține mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metodă se mai numește și ’’ problema – reacție – soluție”. La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzută pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertății.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi, au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Șomaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui că ’’totul va merge mai bine mâine” și că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul oportun. Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitților destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și un ton absolut copilăresti, aproape debile, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simț critic ca al unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorințe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în neștiinta și prostie.

A face în asa fel ca poporul să nu înteleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui. Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiintă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînțels de către cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.

A încuraja publicul să creadă că e ”bine” de a fi prost, vulgar și incult. A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovățirea.

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează și se învinovățește, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune. Și, fără acțiune, nu există revoluție !

10. Și, ultimul punct, a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștintele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare. Multumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic si psihic. Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât el însuși. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.

Ideile de mai sus ale lui Chomsky fac parte dintr-o teorie critică asupra propagandei sociale prin intermediul mass-mediei apărute în cartea Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media (1988) (Fabricarea consimțirii: Politica Economică a mass-mediei).

 

Interviul de angajare si limbajul corporal

Problema este cum să distingi între adevăr și minciună când întâlnești oameni și discuți cu ei sau, pur și simplu, când intri în contact cu diferite persoane, de care ai nevoie sau care au ele nevoie de tine. Una îți spune omul, alta gândește și nu mai e pentru nimeni un secret (sau dacă este un secret, atunci e secretul lui Polichinelle, adică unul cunoscut de toți și numai de cel vizat – nu) că sunt prețioase competența psihologică, spiritul de observație și capacitatea de analiză a gesticii. Dezvoltarea observației, a memoriei și însușirea limbajului corporal, a semnificațiilor lui, nu sunt utile numai pentru recrutori (sau ‘vânătorii de capete’), ci pentru toți cei care lucrează în posturi de relații cu publicul, posturi de comunicare și interrelaționare (responsabili resurse umane, angajatori, patroni), posturi de educație (profesori, inspectori), posturi artistice (actori). Cunoașterea limbajului corporal acoperă falia existentă între aparență și esență, aparența fiind vorbele pe care le spune omul, iar esența (ceea ce trebuie să deconspiri sau să afli ca adevărat) – gesturile (incontrolabile) pe care le face. Știați că hoții, cunoscând acest adevăr elementar (al desconspirării lor prin gesturi) își ascund mâinile?
Ideea acestui articol mi-a venit, după ce mi-am amintit de o întâlnire de acum câteva luni. O tânără întreprinzătoare tocmai își deschisese cu mari eforturi financiare un coafor și avea nevoie de angajați. Povestea că venise la interviul de angajare (pentru postul de frizer) un bărbat care avea un comportament bizar, iar instinctul îi sufla să se ferească, dar rațiunea îi spunea că are nevoie să angajeze pe cineva, ca să poată demara afacerea. ‘Ce să fac?’ ne întreba ea. ‘Să-l angajez ori ba?’.
Iată ce i-am sugerat pe viitor pentru alți intervievați:
1) observă cum pășește în încăpere: cu pași timizi, cu pași apăsați, cu pași repezi, prelinși, fofilați etc Fiecare din aceste moduri de deplasare dezvăluie ceva.
2) cum îți strânge mâna? Cu palma în sus (se lasă ușor dominat), cu palma în jos (este un dominator) sau cu palma așezată vertical (este un egalitarist, un partener, un om căruia îi place să lucreze în echipă).
3) privește-l în ochi și vezi dacă pupilele lui se măresc sau nu, în momentul în care îi vorbești. Dacă se măresc, atunci te ascultă cu interes, îi place ce aude, e captivat (acest lucru e, de fapt, valabil mai mult pentru relații mai apropiate).
4) când îți vorbește ochii lui privesc în stânga sus (se îndreaptă spre emisfera stângă a creierului, cea responsabilă cu rațiunea și logica, deci îți spune adevărul) sau alunecă în dreapta sus (te minte, ficționalizează faptele prezentate – deoarece emisfera dreaptă este sediul imaginației și fanteziei).
5) stă pe scaun picior peste picior (o atitudine opozitivă) sau cu un picior adus de la nivelul gleznei peste genunchiul celălalt (o atitudine provocatoare, rebelă, concurențială).
6) și-a încrucișat brațele peste piept? atunci va trebui să faci ce-i face ca să și le descrucișeze (să-i anihilezi puternicul spirit de opoziție pe care-l denotă barierea mâinilor încrucișate).
7) își acoperă gura, în timp ce vorbește, sau își atinge lobul urechii? sigur îți ascunde ceva sau tocmai te-a păcălit.

 

Culegere de greseli de pe internet

Toată lumea își dorește să trăiască într-o lume cât mai curată și să mănânce cât mai ecologic, mai natural. Și,  dacă ne îngrijim atât (ceea ce e, desigur, bine, nu zic ba!) de ‘fratele nostru porcul’ (cum  numește Constantin Noica trupul omului), atunci de ce să nu avem grijă și de ceea ce ne hrănește spiritul și mintea și ne învață ce, cine și cum sunt lucrurile pe lumea asta: limba în care am făcut ochi ? De s-au pornit acțiuni de asanare a mediului înconjurător, atunci mi-am pus întrebarea de ce limba maternă, pe care o folosesc vorbitorii de pe domeniile www….. ro, n-ar putea și ea beneficia de acțiuni de curățare, cu atât mai mult cu cât, mai demult, limba vie a fost comparată cu o plantă, iar greșelile de limbă cu buruienile sufocante și ofilitoare. Ca urmare, m-am decis, deși nu sunt nici în poziția lui G. Pruteanu (fie-i țărâna ușoară!), nici a Rodicăi Zafiu ori a Gabrielei  Pană Dindelegan, oricât ar fi de supărătoare, de minuțioasă  și de ingrată o asemenea treabă, să alcătuiesc un corpus de greșeli de limbă, întâlnite în rețeaua virtuală și cu indicarea sursei, eventual a datei când a fost găsită,  ca să nu credeți că le inventez. N-am să precizez ce greșeli sunt, doar am să le scriu cu litere cursive. Să vedem dacă vă dați seama. Și, apoi,  mi-ar plăcea să le discutăm, să reflectăm și, eventual, cooperăm la stabilirea variantei corecte. Voi alcătui o listă cu diferite tipuri de greșeli, de la cele banale (liniuța de despărțire pusă aiurea) la cele de gramatică (de genul folosirii incorecte a formelor de conjunctiv ori a unei forme flexionare ori a unei paradigme verbale eronate), de  sintaxă (marcatorii sau relatorii de frază puși alandala, ce provoacă destructurări sintatice ilogice, precum este anacolutul), de logică, de exprimare defectuoasă etc Acum, să nu vă imaginați că n-o să pot dormi de grija acelor greșeli și că o să stau la pândă și să le vânez cu îndârjire, dar cred că,  a arăta greșelile și a învăța din ele,  e o activitate salutară și salvatoare, de genul celor cuprinse de dictonul ‘ridendo castigat mores’ pe care l-am putea modifica, potrivit împrejurării,  în ‘ridendo castigat erroris’. Mi-aș mai  dori să le căutați și voi, cei care le puteți observa, și, dacă vă supără tot atât cât pe mine, să le punem aici, la vedere, cu trimitere  la pagina unde au apărut ele, când  această trimitere este posibilă.

1. ‘Obiceiul de a consuma ceai a fost răspândit în China și Japonia cu mii de ani in urmă. Conform statisticilor, un fumător japonez are mai puține șanse decât unul european sau american să se îmbolnăveasca de cancer pulmonar.’ ( găsit în: http://www.gradinamea.ro/Ceai_verde_sau_negru_A_6917_550_1.html)
2. Instituţiile  naţionale au declarat doar din februarie 1994 ca ulcerul
   gastric este cauzat de bacterii si nu de stresuri si ca  poate fi tratat. (http://www.tiens-biolife.ro/pag1.htm)
3. Spuneţi-mi de ce anume v-a spus medicul sa va feriţi  in dieta dvs. in primul rând? De calciu si de orice fel de  produse lactate ce conţin calciu, pentru ca exista  credibilitatea ca anume, calciul depus in rinichi provine  din calciul din ‘produsele care le foloseşti in alimentaţie’.De fapt calciul din rinichi apare din propriile dvs. oase. Când simţiţi deficitul de  calciu chiar atunci se formează pietrele la rinichi. (http://www.tiens-biolife.ro/pag1.htm)
4. Membră activă încă din 2003 de la înfiinţare a cenaclului literar Euridice al Uniunii Scriitorilor si ulterior al Muzeului Literaturii Române condus de Marin Mincu, care a contribuit enorma la formarea mea literară. Tradusă in engleză, franceză, poloneză. (http://mirunavlada.wordpress.com/about/) Deși este o poetă absolut remarcabilă, din goana condeiului pot ieși multe năzbâtii. Și n-aș fi zis nimic, dacă n-ar fi tocmai pe pagina în care-și face un C.V. profesional…(cules în data de 27.02.2010)
5. Daca lucrurile i-au turnura pe care mi-o doresc in curand ma veti vedea pe tocuri fuste, compleuri, camasi, decolteuri.. ce sa mai!!! ofiice in toata regula. Dar cum realitatea nu este tocmai in aceiasi concordanta cu visele mele, macar incerc marea cu degerul.
   Asa ca daca voi avea oportunitatea de a intra in cercul vicios al nebunilor, voi intra in hora si ma voi mentine cat mai bine, nu voi lasa o simpla maturareasa sa imi puna piedica, doar pentru ca asa doreste „pizdulik” Doomneaei..>:) (aici la fiecare frază ar fi de comentat, însă vă las să vă delectați singuri! cules din http://deedeenoi.blogspot.com/ în data de 1 martie 2010).
6. De pe un blog moldovenesc (s-a întâmplat să dau peste el; să fie clar că nu se critică aici persoana, ci ceea ce produce):

a) ‘ Dar dacă şcoala este o instituţie care vrea să te pregătească pentru viaţa ulterioară şi vrea să-ţi dezvolte o profesie, atunci copiatul  nu-ţi oferă această şansă, dimpotrivă, el te face să regresezi sau să stopezi în ceea ce înveţi , pentru că cunoştinţe şi deprinderi nu capeţi copiind. Notă posibil că vei avea, dar cunoştinţe?’ ;

b) ‘Prin faptul că copiezi, minţi profesorul sau persoana care te evaluează’;

c) ‘Alegînd să copieze şi să nu muncească, acest elev se va obişnui cu un astfel de mod de viaţă,  se va complăcea în aceasta , va finisa studiile şi va vrea să se angajeze în cîmpul muncii, dar nu va avea cunoştinţele necesare şi nici competenţa respectivă , va face o muncă necalitativă şi nu va lucra spre binele altora’.

d) ‘cei care copie nu au ajuns specialişti , dar ca să ajungi mare şi tare trebuie să munceşti’. (http://ghenadiana.wordpress.com/2009/01/) (5 aprilie 2010)

 

Psihologia copilului

Mi se pare minunat să încerci să vezi un copil din interior, să încerci să te transpui în pielea lui, în modul lui inedit de a gândi, de a face corelații curioase, ca și cum ar funcționa, ca legi supreme, hazardul imaginației și libertatea improvizației. In ceea ce spune nimic nu pare să aibă legătură (logică) una cu cealaltă, sunt ca niște piese de puzzle care nu se leagă între ele. Dar tocmai în asta constă farmecul copilului în ineditul reprezentărilor, emoțiilor și sentimentelor lor.  Curiozitatea lui mereu vie, faptul că nu simte limitele gândirii (așa cum o simțim noi, adulții, care vedem clar posibilul și imposibilului, realul și irealul) și că, pentru el, frontierele se amestecă, că e suficientă un pic de stimulare, venită dinspre realitate, pentru a porni în zbor pe pegașii fanteziei.

http://sites.google.com/site/luanaaldor/paginadepornire/zicerile-lui-marcel

 

Banii si greselile de gramatică

Navigarea prin rețeaua virtuală își are și ea hățișurile ei. La câte o cotitură poți pica într-o capcană de toată frumusețea, exact ca o muscă ce se lipește de banda adezivă atârnată de tavan.
Una dintre acestea se referă la cum poți câștiga bani foarte ușor, fără să te deranjezi prea mult, fără efort, fără gândire, fără cunoștințe, fără competențe. Și de-ar fi să crezi publicitatea sforăitoare a textului despre câștigurile grase ce te așteaptă, iaca așa, după colț, numai cu un simplu clic, o apăsare ușoară de buton, și, gata!, ești milionar!, atunci e chiar un mizilic ce ți se cere: doar vreo 100 $ ori numai 50 $ și, amețit de mirajul câștigului mirobolant, chiar ți se pare o nimica toată. Și dacă ești suficient de naiv să crezi că e un loc unde umblă câini cu covrigi în coadă și că e suficient să întinzi mâna ca să rupi un bucătoi de turtă din zidul casei vrăjitoarei, ca să-ți potolești foamea, atunci ai ajuns exact în locul de pierzanie și risipă condamnat de logica cea mai elementară.
Nu naivitatea unor asemenea navigatori mă deranjează, căci e normal ca omul să pățească multe ca să devină…știutor, dar ceea ce mă deranjează la aceste banere publicitare, ce fac trimitere la niște site-uri ale jocurilor de noroc (ruletă, black Jack, pocher – jocuri de cazino) este …redactarea agramată a textelor.
Ei, dar ce legătură are gramatica cu banii? Are!
In momentul în care mai văd și grosolane greșeli de gramatică pe un site, într-o ‘locuință virtuală’, care mă invită să fac ceva, scoțând bani din buzunar (ceva de genul: ‘dacă nu va-ți clarificat până acum, poate că ceea ce urmează o să vă lămurească’), atunci îmi pun serioase întrebări asupra profesionalismului proprietarului locuinței virtuale, care mă invită să-i dau bani acum, pentru a câștiga o baniță mai târziu, într-un viitor apropiat. Poate că, neexperimentat(ă) și sărac(ă) cum sunt, aș putea pica în plasa asta sforăitoare, dar mă fac să deschid ochii și să fiu atent(ă) tocmai greșelile de gramatică sus-menționate. Și câtă încredere aș putea avea în pregătirea cuiva, ca să mă îmbogățească peste noapte (abstracție făcând de subțirimea unui astfel de raționament), dacă nu a știut să se pregătească la un nivel elementar de școlarizare? A chiulit? A fost repetent? Poate corigent? Era recalcitrant la orice efort educativ?
Cât de convigător comercial poate fi un text cu greșeli de gramatică, care se repetă? Căci, să fim înțeleși, nu e vorba doar de O GREȘEALĂ, ci de mai multe…

 

Privirile foamei

M-am decis să fiu mai atentă la semne. La semnele corporale emise de cei din jur. Dacă e adevărat, și nu știu nici un motiv pentru care nu ar fi, că 55% din comunicarea noastră rezidă în semnificațiile transmise de…poziții, priviri, gesturi și atitudini ale corpului (limbajul non-verbal) și numai 7% sunt atenți la conținutul celor spuse, restul aparținând modului cum se ține discursul (38%), tonului și accentuării cuvintelor (o artă a oratoriei demult dispărută din instituțiile noastre educative), atunci vă dați seama singuri ce importantă este citirea unor astfel de semne ale trupului și intepretarea lor cât mai corectă. E adevărat că astfel de semnale sunt percepute, uneori, instinctiv, deci nu suficient conștientizate, raționalizate; de aceea suntem mirați de multe ori și ni se pare inexplicabil cum de o anumită persoană, cu aparențe modeste, are succes într-o adunare publică, este ascultată și-și vrăjește publicul, iar alta, cu aparent mai multe șanse, nu.
Sar la întâmplarea mea, enunțată în titlu.
Eram într-un troleibuz, venind dintr-o vizită amicală, noaptea târziu, aproape orele 22,00, un troleibuz cu care trebuia să traversez tot orașul ca să ajung acasă. Amicele mele mă încărcaseră la plecare, așa cum se obșnuiește cu oaspeții la care ții, cu mici daruri alimentare ce le avuseseră prin casă în acel moment: banane, roșii mari și zemoase,de grădină, curmale fără sâmburi.
M-am așezat pe unul din scaunele care te plasează față-n față cu întâmplătorul tovarăș(ă) de călătorie. La jumătatea călătoriei mi se făcuse cam foame și am scos o banană, începând să mănânc din ea cu privirile mutate în întunericul de afară. Insă, nu știu cum, la a doua sau a treia îmbucătură, mi-am întors privirea spre bărbatul din fața mea, șleampăt îmbrăcat, cam îngălat, slab, încărunțit și la o incertă vârstă a bătrâneții, să fi avut 55, poate 60 de ani. Un bătrân, într-un cuvânt, singuratic și beneficiar al unei pensii subțiri și inconsistente, probabil un locuitor al vreunui azil. Stătea cu picioarele îndreptate spre ușa troleibuzului, iar spatele era sprijinit de fereastră. Se poate spune cumva că stătea de-a latul scaunului, nu-l vedeam decât din profil. M-a frapat greutatea cu care își muta privirea de la banana mea spre ușă, deși gestul nu a durat mai mult de câteva secunde, și apoi a rămas cu privirea ațintită cu înverșunare spre ușă. A fost o privire care m-a făcut să mă întreb dacă…nu-i era foame. Am încercat să analizez și alte semnale, imaginându-mi ce reacție ar fi avut în cazul în care, oferindu-i ceva de mâncare (ceea ce aveam la mine), ar fi început să țipe cu indignare și ce tărăboi ar fi făcut, legat de îndrăzneala mea de a-l umili. La gândul unei asemenea reacții, am ezitat preț de câteva stații, dar mi-am spus că aș suporta mai bine tărăboiul, decât ideea că nu am putut ajuta un pic un flămând. Apoi, am scos din rucsac toate alimentele pe care le aveam la mine și i le-am ofeirt, pe tăcute, din gesturi.
A fost foarte surprins, parcă nu-i venea să creadă, și mi-a mulțumit din ochi, pe muțeste, dar nu s-a aruncat asupra lor, ca un leu hămesit, le-a băgat în plasa lui. Acum eram de-a dreptul stânjenită și mă întrebam ce-o să fac în continuare. Norocul meu că a coborât după nici două stații, aruncându-mi aceeași privire plină de gratitudine.

 

Posesorii de diplome

Niște puncte pe câțiva ‘i’ trebuie puse.Teama de-a avea posesori de diplome fără acoperire, este o teamă de existență a formelor fără fond, nu-i așa? De unde rezultă că lucurile ar merge în gol, în sec și fără nici un avans cât de mic spre o altă treaptă a existenței individuale, mai întâi, și, mai apoi, colective.
Este cât se poate de adevărat că ‘robespierrii’ profesoratului n-au nici o șansă să impună ceva din rectitudinea evaluării, dacă nu au susținerea oficială a autorității școlare pentru care lucrează…Iar pentru susținerea oficială (director de școală, șef de catedră) contează mai mult banii care intră sau sunt aduși de prezența unui elev/ student în clasă/ sala de seminar.
De fapt, scandalul cu Spiru Haret nu este chiar un fum fără foc. In universitățile private, se naște și persistă cel mai neplăcut mod de a înțelege relația dintre finanțarea studiilor, însușirea serioasă a cunoștințelor și evaluarea profesorală. In căpușoarele încă adolescentine ale studenților privați s-a încuibat ciudata idee că ‘dacă mandea plătește, atunci mandea hotărăște ce notă primește!’ Pe de altă parte, gândiți-vă și la cum ar rămâne clasa de seminar goală, dacă ar fi picați aproape toți prin evaluări corecte! Cei mai mulți n-ar persista în pregătire, ci doar ar schimba o facultate privată cu alta mai permisivă…din acest punct de vedere.
Din păcate, cunosc întrucâtva ‘caii albi și breji’ ai universității incriminate de actuala conducere a ministerului învățământului (aflați, cum altfel?, în posturi de conducere), care nu fac cinste numelui glorios al patronimului lor, S. Haret, primul român care și-a dat doctoratul la Sorbona și l-a obținut în mod strălucit! Ei, vedeți, că învățământul românesc era chiar foarte bun, chiar și la începuturile lui, când încă nici măcar nu era atât de organizat ca azi…pot spune batâr că, vorba lui săracu’ nenea Iancu, aproape lipsea cu desăvârșire. E interesant de amintit că Spiru Haret a fost și primul ministrul al Cultelor și învățământului și, prin eforturile lui, s-a modernizat educația la toate nivelurile (primar, secundar, universitar). Ei, și acum să-mi spuneți mie: de unde și cum a putut învăța Spiru Haret atâta carte cât să-i impresioneze profund pe …sorboniști? Vă pot da și alte exemple, dar nu vă mai rețin.

 

Icoana din tău

In toată această degradată și acidă imagine a învățământului românesc, pe care majoritatea o vede și o exacerbează, se uită prea adesea că au ieșit elevi și studenți eminenți (apreciați mai mult în străinătate: olimpiade, burse de studiu, burse doctorale) care s-au întors în țară, părărsind opțiuni financiare și perspective de viitor mult mai bune, ca să lucreze spre…bunăstarea ‘țărișoarei lor’. Si ce credeți că au pățit mai departe? Li s-a răspuns că sunt prea calificați pentru crăcuța pe care stă postul solicitat de multimedaliatul nostru și că nu au posibilitatea să-l primească în sânul lor, cald și hrănitor. De ce? Un supercalificat ar fi desființat cel puțin un loc sau două de muncă. E ca și munca robotului industrial. Cu cât știe face mai multe lucruri, cu atât se reduce numărul de posturi a căror listă de cerințe și profil pretindeau execuția acelor sarcini. Supercalificarea ne sperie, mai bine rămânem la lecția de mecanică primitivă a roții.