Psihologia copilului

Mi se pare minunat să încerci să vezi un copil din interior, să încerci să te transpui în pielea lui, în modul lui inedit de a gândi, de a face corelații curioase, ca și cum ar funcționa, ca legi supreme, hazardul imaginației și libertatea improvizației. In ceea ce spune nimic nu pare să aibă legătură (logică) una cu cealaltă, sunt ca niște piese de puzzle care nu se leagă între ele. Dar tocmai în asta constă farmecul copilului în ineditul reprezentărilor, emoțiilor și sentimentelor lor.  Curiozitatea lui mereu vie, faptul că nu simte limitele gândirii (așa cum o simțim noi, adulții, care vedem clar posibilul și imposibilului, realul și irealul) și că, pentru el, frontierele se amestecă, că e suficientă un pic de stimulare, venită dinspre realitate, pentru a porni în zbor pe pegașii fanteziei.

http://sites.google.com/site/luanaaldor/paginadepornire/zicerile-lui-marcel

 

Icoana din tău

In toată această degradată și acidă imagine a învățământului românesc, pe care majoritatea o vede și o exacerbează, se uită prea adesea că au ieșit elevi și studenți eminenți (apreciați mai mult în străinătate: olimpiade, burse de studiu, burse doctorale) care s-au întors în țară, părărsind opțiuni financiare și perspective de viitor mult mai bune, ca să lucreze spre…bunăstarea ‘țărișoarei lor’. Si ce credeți că au pățit mai departe? Li s-a răspuns că sunt prea calificați pentru crăcuța pe care stă postul solicitat de multimedaliatul nostru și că nu au posibilitatea să-l primească în sânul lor, cald și hrănitor. De ce? Un supercalificat ar fi desființat cel puțin un loc sau două de muncă. E ca și munca robotului industrial. Cu cât știe face mai multe lucruri, cu atât se reduce numărul de posturi a căror listă de cerințe și profil pretindeau execuția acelor sarcini. Supercalificarea ne sperie, mai bine rămânem la lecția de mecanică primitivă a roții.