Nimic nu iubesc mai mult decât libertatea, deși știu că omul este înghesuit de atâtea comandamente (morale) și ordine, constrângeri și măsluiri, încât liberul arbitru pare să fi ajuns o paiață, dacă nu o fantomă. Pot fi oricât de binevoitoare, tolerantă și înțelegătoare, atât timp cât nu mi este atacată libertatea mea de acțiune și de gândire. Din clipa aceea devin din miel leu-paraleu.

Ei, bine, vreau să vă prezint, legat de libertate, câteva idei de-ale lui Noam Chomsky, vestitul lingvist american, de fapt, mai mult decât părinte al lingvisticii moderne (gramatica generativă și transformațională), un gânditor original și influent, fiindcă a generat școală. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine.”

Este omul social al zilelor noastre mai liber decât era în trecut ? Este el manipulat să gândească într-un anumit mod (dorit de vârfurile politicianiste sau clasa diriguitoare) sau împiedicat să gândească, ocupându-i-se mintea cu tot felul de prostii dăunătoare psihic ?

Meditați la următoarele tehnici de spălare a creierului sau strategii diversioniste din lista lui Noam Chomsky:

1. ’’A distrage în permanenta atenția publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată. A ține mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metodă se mai numește și ’’ problema – reacție – soluție”. La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzută pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertății.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi, au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Șomaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui că ’’totul va merge mai bine mâine” și că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul oportun. Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitților destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și un ton absolut copilăresti, aproape debile, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simț critic ca al unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorințe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în neștiinta și prostie.

A face în asa fel ca poporul să nu înteleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui. Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiintă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînțels de către cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.

A încuraja publicul să creadă că e ”bine” de a fi prost, vulgar și incult. A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovățirea.

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează și se învinovățește, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune. Și, fără acțiune, nu există revoluție !

10. Și, ultimul punct, a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștintele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare. Multumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic si psihic. Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât el însuși. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.

Ideile de mai sus ale lui Chomsky fac parte dintr-o teorie critică asupra propagandei sociale prin intermediul mass-mediei apărute în cartea Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media (1988) (Fabricarea consimțirii: Politica Economică a mass-mediei).

Anunțuri