La fan mama
Ce ciudat, să ‘bloguiești’ așa cu fața la un ecran, când până nu de mult, stăteai cu fața la tavan și-ți făceai introspecție în gând! Să scrii un jurnal intim, printre altele, în care îți prezinți eul, din toate părțile și direcțiile, sondându-ți cât se poate de sincer părerile, opiniile, sentimentele și emoțiile, iar pentru persoane mai elevate, mai educate, să-ți prezinți și ideile, lecturile, convingerile, credințele etc. etc.
Un jurnal intim carevasăzică …public!
Curat murdar!
Un public jurnal intim!
Vă pufnește râsul? și pe mine.
Ce contradicție, ce uniune de contrarii într-un oximoron!
Cum să fac asta? Să examinez exteriorul (le dehors) pe care să-l strecor apoi prin sita neuronală sau mai bine prin plasa emotivității?
Să plimbăm o oglindă de-a lungul drumului (cum zice Stendhal) ?
Sau, mai bine, să intrăm în oglindă, ca vestita Alice, care mănâncă ciuperci, ca să-și schimbe statura?
Să fie un jurnal realist, sincer, sau unul ficțional, verosimil? Am de ales. O să aleg…
E un joc de cuvinte, desigur. Jurnal realist nu există, cel puțin așa susține un expert în analiza genurior biograficului (memorii, jurnale, amintiri), într-un studiu serios și amplu de 1000 de pagini.
Mie îmi place filosofia, e singura materie la care am luat dintotdeauna nota maximă. La restul…mai așa…mai pe dincolo…
Vroiam narațiuni și iată că am trecut la ideologii.
Ar fi câteva motive pentru ‘bloguire’:
1) valoarea terapeutică: te descarci nervos și îți liniștești sufletul de tumultul unor întâmplări nedorite;
2) valoarea educativă: contactele sistematice între vorbitori de engleză, de franceză, de spaniolă etc, ajută enorm la asimilarea limbii străine (cu condiția ca intrumentarul necesar să fie la îndemână: un dictionar bun și un partener de conversație de încredere -adică un vorbitor nativ al limbii străine ce prezintă interes pentru noi);
3) antrenament/ exersare în scriere: ordonarea ideilor, exprimare mai îngrijită (în ciuda faptului că zona ‘bloguirii’ este invadată de semnele oralității și de limbajul familiar și argotic), construcția sintactică logică și adecvarea demonstrației la capacitatea argumentativă;
4) autopromovare sau publicitate;
5) afaceri, câștig financiar;
Le-am surprins bine? Mai e ceva?

6 răspunsuri to “Un public jurnal intim”


  1. mai lasat in ceata,cred ca am dedus ,sper sa nu ma insel,ca si raspuns,e delicat,apropo vizavi de versuri,tot de acelasi autor, ,,na-nalt,cobor, si-apoi dispar,sant vagabondul mic al zilei de-a pururi solitar,,

    1. tagore6699 Says:

      Mulțumesc de vizită, domnule Neculai. Hm, mi-ați dat un răspuns ca în versurile celebre: ‘Prale, firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic/ Eliade cântând dulce a iubirii primăvară’. Dacă e întoarsă firea, e întors și răspunsul. In ambele sensuri.

  2. Zamfir POP Says:

    Pe mine, chiar deloc nu m-a pufnit râsul. Mai degrabă admiraţia pentru curajul de „a-ţi dezbrăca” sufletul în public.

    1. tagore6699 Says:

      Mulțumesc de vizită și de comentariu, Firicel de Zam. Ce mai faci? Chiar dacă nu-ți las nici un mesaj, te vizitez și eu cât pot de regulat și te admir pentru curajul civic. Sper că nu-ți sare țandăra pentru jocurile de cuvinte. Hm, chestia cu dezbrăcatul în public a sufletului, e o convenție: până la un punct, după care începi fardarea. Ce e mai interesant: cu cât ești mai sincer, cu atât ea (sinceritatea) poate fi luată drept…artificiu (metodă) pentru a atrage publicul. Am întâlnit, în memorii, puțini oameni atât de sinceri, deși una din mizele scriiturii de memorii este tocmai ‘a fi sincer’altfel nu se merită să te așezi zi de zi la corvoada scrisului. Gide, de pildă, care e de o sinceritate brutală, șocantă, în plan intim: este căsătorit cu o femeie și are, după cum se știe, preferințe homosexuale, pe care și le ‘strigă’ prin paginile sale.

    2. tagore6699 Says:

      Si, apoi, nu asta face fiecare scriitor în felul său aparte, când se apucă să-și publice poezia, romanul, nuvela, epoeea, jurnalul ?

    3. Slavomir Almajan Says:

      Zamfir, nu cred ca iti trebuie curaj pentru asta. I lumea virtuala „afirmarea” personala este ridicol de ieftina. Eu as propune ca adevaratul curaj este in a risca sa ramai anonim in speranta unei retributii cu mult mai inalte. Noi suntem atrasi unii de altii nu atat prin „dezbracarea sufletului” cat prin adancimea misterului care ne defineste ca oameni. Pare un paradox dar nu este. Cele mai adanci si mai apasate contururi a ceea ce suntem sunt definite prin mister. Si cum ar pute fi altfel daca aplecarea peste zid nu face altceva decat sa curme vraja spiritului uman?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s