Cineva, demult de tot, când eram copil, m-a întrebat la ce e bună literatura și la ce folosește să citim.
E o întrebare care m-a obsedat și abia acum îi pot da un răspuns argumentat, căci atunci n-am știut să-mi apăr punctul de vedere.
Literatura este memoria noastră afectivă, ne dezvăluie și pune în valoare ceea ce este uman (și inuman) în noi, aplelând la sentimente și emoții. Ea face parte din tezaurul psihic colectiv al umanității, ne fasonează ființa mitică
Literatura ne arată că a te ocupa de animale oropsite sau pe cale de dispariție, a pleda cauza lor, în detrimentul discuțiilor sterile despre politica americană (cum se întâmplă pe nenumărate site-uri precum patrupedbun_patruped rău) nu e o pierdere de vreme și că dimpotrivă, a te ocupa de politică rămâne o sarcină a minților private de afecțiune față de viață și oameni, pur și simplu. Literatura, domeniul prin excelență al imaginarului verosimil, al unor ficțiuni care s-au înstăpânit asupra vieții noastre reale (precum ne arată J.L.Borges că se întâmplă într-una din celebrele lui ficțiuni stranii) ne face mai buni, împingându-ne să medităm la ceea ce putem face și ceea ce suntem în stare să imaginăm prin antenele sensibilității noastre, din dorința (naivă, poate) de a ameliora trista noastră condiție, în care intră cruzimea, sadismul, indiferența, intoleranța, vanitatea și îngâmfarea, prostia, meschinăria, egoismul, egocentrismul, ambițiile deșarte. De fapt, cred că literatura e tocmai acea zonă a imortalității, pe care nefericitul Făt-Frumos, din basmul românesc al ‘Tinereții fără bătrânețe’, l-a găsit. Literatura s-a impregnat în stofa vieții noastre în așa măsură încât nici măcar un banc nu mai poate fi spus fără ajutorul ei. Ea este viața noastră psihică. Fără ea nici nu am avea imaginație. Ea ne modifică și ne fasonează gândirea, ne face să descoperim teritorii noi ale imposibilului și ale negânditului. Ne face să râdem strâmb, dar să râdem, de necazuri și să trecem mai departe. In lipsa ei, cine s-ar gândi că un delfin ar putea avea limbaj, cine și-ar putea închipui că ar exista lumi dincolo de galaxia noastră, că în centrul pământului, sub pământ sau în apă ar ființa monștri, că orbul ar pricepe mai multe decât vede un om normal, că un copil ar pătrunde în lumi paralele, tridimensionale, fără știrea noastră, că piciorul rupt al unui cățel e la fel de dureros ca cel al unui om, că fericirea n-ar sta în bani, ci în liniștea sufletului, că iubirea e o lege cosmică atotcuprinzătoare, de la amoebă la stea, și multe, multe, altele… Și ce automate am fi, dacă n-am avea metaforele și lumea poeziei, aceea care, fiind de bună calitate, ne aduce, în fața ochilor, revelația unui colț necunoscut de natură, de cosmos, de omenesc… !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s