Problema este cum să distingi între adevăr și minciună când întâlnești oameni și discuți cu ei sau, pur și simplu, când intri în contact cu diferite persoane, de care ai nevoie sau care au ele nevoie de tine. Una îți spune omul, alta gândește și nu mai e pentru nimeni un secret (sau dacă este un secret, atunci e secretul lui Polichinelle, adică unul cunoscut de toți și numai de cel vizat – nu) că sunt prețioase competența psihologică, spiritul de observație și capacitatea de analiză a gesticii. Dezvoltarea observației, a memoriei și însușirea limbajului corporal, a semnificațiilor lui, nu sunt utile numai pentru recrutori (sau ‘vânătorii de capete’), ci pentru toți cei care lucrează în posturi de relații cu publicul, posturi de comunicare și interrelaționare (responsabili resurse umane, angajatori, patroni), posturi de educație (profesori, inspectori), posturi artistice (actori). Cunoașterea limbajului corporal acoperă falia existentă între aparență și esență, aparența fiind vorbele pe care le spune omul, iar esența (ceea ce trebuie să deconspiri sau să afli ca adevărat) – gesturile (incontrolabile) pe care le face. Știați că hoții, cunoscând acest adevăr elementar (al desconspirării lor prin gesturi) își ascund mâinile?
Ideea acestui articol mi-a venit, după ce mi-am amintit de o întâlnire de acum câteva luni. O tânără întreprinzătoare tocmai își deschisese cu mari eforturi financiare un coafor și avea nevoie de angajați. Povestea că venise la interviul de angajare (pentru postul de frizer) un bărbat care avea un comportament bizar, iar instinctul îi sufla să se ferească, dar rațiunea îi spunea că are nevoie să angajeze pe cineva, ca să poată demara afacerea. ‘Ce să fac?’ ne întreba ea. ‘Să-l angajez ori ba?’.
Iată ce i-am sugerat pe viitor pentru alți intervievați:
1) observă cum pășește în încăpere: cu pași timizi, cu pași apăsați, cu pași repezi, prelinși, fofilați etc Fiecare din aceste moduri de deplasare dezvăluie ceva.
2) cum îți strânge mâna? Cu palma în sus (se lasă ușor dominat), cu palma în jos (este un dominator) sau cu palma așezată vertical (este un egalitarist, un partener, un om căruia îi place să lucreze în echipă).
3) privește-l în ochi și vezi dacă pupilele lui se măresc sau nu, în momentul în care îi vorbești. Dacă se măresc, atunci te ascultă cu interes, îi place ce aude, e captivat (acest lucru e, de fapt, valabil mai mult pentru relații mai apropiate).
4) când îți vorbește ochii lui privesc în stânga sus (se îndreaptă spre emisfera stângă a creierului, cea responsabilă cu rațiunea și logica, deci îți spune adevărul) sau alunecă în dreapta sus (te minte, ficționalizează faptele prezentate – deoarece emisfera dreaptă este sediul imaginației și fanteziei).
5) stă pe scaun picior peste picior (o atitudine opozitivă) sau cu un picior adus de la nivelul gleznei peste genunchiul celălalt (o atitudine provocatoare, rebelă, concurențială).
6) și-a încrucișat brațele peste piept? atunci va trebui să faci ce-i face ca să și le descrucișeze (să-i anihilezi puternicul spirit de opoziție pe care-l denotă barierea mâinilor încrucișate).
7) își acoperă gura, în timp ce vorbește, sau își atinge lobul urechii? sigur îți ascunde ceva sau tocmai te-a păcălit.

licentiati_06302059Niște puncte pe câțiva ‘i’ trebuie puse.Teama de-a avea posesori de diplome fără acoperire, este o teamă de existență a formelor fără fond, nu-i așa? De unde rezultă că lucurile ar merge în gol, în sec și fără nici un avans cât de mic spre o altă treaptă a existenței individuale, mai întâi, și, mai apoi, colective.
Este cât se poate de adevărat că ‘robespierrii’ profesoratului n-au nici o șansă să impună ceva din rectitudinea evaluării, dacă nu au susținerea oficială a autorității școlare pentru care lucrează…Iar pentru susținerea oficială (director de școală, șef de catedră) contează mai mult banii care intră sau sunt aduși de prezența unui elev/ student în clasă/ sala de seminar.
De fapt, scandalul cu Spiru Haret nu este chiar un fum fără foc. In universitățile private, se naște și persistă cel mai neplăcut mod de a înțelege relația dintre finanțarea studiilor, însușirea serioasă a cunoștințelor și evaluarea profesorală. In căpușoarele încă adolescentine ale studenților privați s-a încuibat ciudata idee că ‘dacă mandea plătește, atunci mandea hotărăște ce notă primește!’ Pe de altă parte, gândiți-vă și la cum ar rămâne clasa de seminar goală, dacă ar fi picați aproape toți prin evaluări corecte! Cei mai mulți n-ar persista în pregătire, ci doar ar schimba o facultate privată cu alta mai permisivă…din acest punct de vedere.
Din păcate, cunosc întrucâtva ‘caii albi și breji’ ai universității incriminate de actuala conducere a ministerului învățământului (aflați, cum altfel?, în posturi de conducere), care nu fac cinste numelui glorios al patronimului lor, S. Haret, primul român care și-a dat doctoratul la Sorbona și l-a obținut în mod strălucit! Ei, vedeți, că învățământul românesc era chiar foarte bun, chiar și la începuturile lui, când încă nici măcar nu era atât de organizat ca azi…pot spune batâr că, vorba lui săracu’ nenea Iancu, aproape lipsea cu desăvârșire. E interesant de amintit că Spiru Haret a fost și primul ministrul al Cultelor și învățământului și, prin eforturile lui, s-a modernizat educația la toate nivelurile (primar, secundar, universitar). Ei, și acum să-mi spuneți mie: de unde și cum a putut învăța Spiru Haret atâta carte cât să-i impresioneze profund pe …sorboniști? Vă pot da și alte exemple, dar nu vă mai rețin.