Da, stiu că am promis o poveste pentru azi, dar am să vă relatez altceva. Promisiunea am să mi-o țin, că așa obișnuiesc eu. Vă asigur, însă, că m-am gândit să aplic metoda terapeutică descrisă anterior pe propria mea spinare, să văd cum merge…Apoi, o să vă știricesc ce și cum.
Deocamdată.
Insă dacă sunteți interesați să aplicați metoda asta pe spezele voastre, atunci vom putea face schimb de impresii și, drept să spun, abia aștept…

Aveam de gând de mult să mă apuc de…povești. ‘Ce ocupație anacronică!’ o să-mi ziceți pe așa vremuri de criză. Ba, nu-i așa. Din câte am aflat și eu, pot să vă asigur că nu-s de ieri de azi, creativitatea omului este stimulată de vremurile ‘crizoase’, de penurie materială, de inflație și șomaj crescut. Parcă are și o logică, nu? Ia să ne gândim un pic: n-am bani, n-am slujbă, nu-mi pot cumpăra nimic (să zic că-mi pierd vremea prin supermarcheturi, justificând eticheta de îndrăcit consumist al vremurilor postindustriale), mă deprimă să ies, tocmai fiindă există atâtea tentații în jur și nu-mi pot satisface nici o poftă. Mai exact spus trebuie să-mi pun pofta în cui, până când…eh, voi vedea eu!
De ce atunci să nu povestim, că nu pot sta tot timpul letargic, ca un păianjen pe tavan sau în coltul lui de perete, pândind să-i pice în plasă o bucățică de muscă, de țânțar sau poate o molie mai mărișoară…Măcar el pândește, dar eu nu; de atâta privit tavanul simt că am pătruns prin el, s-a lichefiat și s-a desfăcut ca un tunel în sus, spre cer, spre stele, spre îngeri…
Scuzați, nu vreau să vă deprim, mai bine să povestim.
Cartea din colecția de psihologie practică a psihoterapeutei Paola Santagostino are la bază o idee mai veche, intuită de strămoșii noștri, dar abia acum demostrată prin experimente. Ideea este că orice rană fizică sau boală a trupului (eczeme, iritații, lipsa de concentrare, căderea părului, abulie) provine dintr-o suferință a sufletului și psihicului. Pentru vindecare trebuie să mai întâi să acționezi asupra psihicului și, nu chiar instantaneu, boala trupului se va ameliora, ba chiar regresa până la totala lui dispariție…Metoda folosită este cea a basmului…
Devine interesant, nu-i așa?

Subscribe to Tagore6699’s Blog by Email

Pacientul suferind este pus să scrie un basm. Inconștient, el va realiza o narațiune în care își va problematiza suferințele lui secrete și de care nu este conștient. Basmul îl ajută, într-o intepretare simbolică corectă, să găsească sursa problemei și soluția. Nu degeaba circulă clișeul că odată devenit conștient că ai o problemă și văzând care este ea, e ca și pe jumătate rezolvată!
Sigur că lucrurile nu merg atât de simplu! Intr-o primă fază, narațiunea se va bloca într-un moment oarecare, iar pacientul nu va mai vedea nici o urmare până când nu va găsi o soluție imaginară, de continuare a basmului, care îl va putea face să ducă la bun sfârșit toată povestea. Blocajul mental exprimă, în realitate, problema, originea suferinței și a bolii psiho-fizice. Urmarea nu trebuie sugerată de psihoterapeut, ci trebuie găsită chiar de el. Apoi, după finalizarea în scris a basmului, se poate trece la intepretare, care este cea mai dificilă acțiune, deoarece presupune atenție sporită și compararea semnificațiilor simbolice ale elementelor basmului (protagonist, adversari, aliați, peisaje, spații ale desfășurării diegetice) cu biografia pacientului (istoria trăită). O să-mi spuneți că nu mai are rost să intepretezi nimic, dacă pacientul își face biografia, viața trăită, în fața terapeutului. Nicidecum. El a venit acolo, în cabinetul psihoterapeutului pentru a afla o soluție la suferințele sale. Nu știe cum să-și continue viața, ba chiar s-a lehămetit de ea și vrea s-o abandoneze. Terapia prin basm (invenție, ficțiune) îl ajută să se descarce de frustrări și să le vadă mai bine în lumina ordonatoare a gândirii creative. De fapt, terapeutul este un moderator, îl sprijină cu tact în căutarea lui și nu-și bagă nasul decât ca să decodifice semnificațiile simbolice ale basmului.
Ce atâta scofală de semnificații, când lumea, se știe, nu le are, e goală de sensuri și, de fapt, omul e cel care o investește cu sensuri, altminteri e absurdă…??
Amintiți-vă că omul nu poate trăi într-o lume fără semnificații. Ce se întâmplă cu eroii lui Camus? Cu străinul? Cu Sisif? Mor sau sunt pedepsiți să desfășoare munci de robi.
Să luăm, de pildă, personajul Mumei Pădurii. Ea este reprezentanta femininului castrator, care înghite și blochează acțiunile unei fete, venită la curtea ei ca s-o slugărească și să capete conștiința propriei ei puteri și feminități. Este adversară și rivală (variante ale Mumei pădurii, mai sunt Vrăjitoarea cea Rea și Mama vitregă).
Să trecem, dar, la povești!