Banii si greselile de gramatică

Navigarea prin rețeaua virtuală își are și ea hățișurile ei. La câte o cotitură poți pica într-o capcană de toată frumusețea, exact ca o muscă ce se lipește de banda adezivă atârnată de tavan.
Una dintre acestea se referă la cum poți câștiga bani foarte ușor, fără să te deranjezi prea mult, fără efort, fără gândire, fără cunoștințe, fără competențe. Și de-ar fi să crezi publicitatea sforăitoare a textului despre câștigurile grase ce te așteaptă, iaca așa, după colț, numai cu un simplu clic, o apăsare ușoară de buton, și, gata!, ești milionar!, atunci e chiar un mizilic ce ți se cere: doar vreo 100 $ ori numai 50 $ și, amețit de mirajul câștigului mirobolant, chiar ți se pare o nimica toată. Și dacă ești suficient de naiv să crezi că e un loc unde umblă câini cu covrigi în coadă și că e suficient să întinzi mâna ca să rupi un bucătoi de turtă din zidul casei vrăjitoarei, ca să-ți potolești foamea, atunci ai ajuns exact în locul de pierzanie și risipă condamnat de logica cea mai elementară.
Nu naivitatea unor asemenea navigatori mă deranjează, căci e normal ca omul să pățească multe ca să devină…știutor, dar ceea ce mă deranjează la aceste banere publicitare, ce fac trimitere la niște site-uri ale jocurilor de noroc (ruletă, black Jack, pocher – jocuri de cazino) este …redactarea agramată a textelor.
Ei, dar ce legătură are gramatica cu banii? Are!
In momentul în care mai văd și grosolane greșeli de gramatică pe un site, într-o ‘locuință virtuală’, care mă invită să fac ceva, scoțând bani din buzunar (ceva de genul: ‘dacă nu va-ți clarificat până acum, poate că ceea ce urmează o să vă lămurească’), atunci îmi pun serioase întrebări asupra profesionalismului proprietarului locuinței virtuale, care mă invită să-i dau bani acum, pentru a câștiga o baniță mai târziu, într-un viitor apropiat. Poate că, neexperimentat(ă) și sărac(ă) cum sunt, aș putea pica în plasa asta sforăitoare, dar mă fac să deschid ochii și să fiu atent(ă) tocmai greșelile de gramatică sus-menționate. Și câtă încredere aș putea avea în pregătirea cuiva, ca să mă îmbogățească peste noapte (abstracție făcând de subțirimea unui astfel de raționament), dacă nu a știut să se pregătească la un nivel elementar de școlarizare? A chiulit? A fost repetent? Poate corigent? Era recalcitrant la orice efort educativ?
Cât de convigător comercial poate fi un text cu greșeli de gramatică, care se repetă? Căci, să fim înțeleși, nu e vorba doar de O GREȘEALĂ, ci de mai multe…

 

Ancheta de teren: neologismele

Imi propun și vă propun să investigăm (un fel de anchetă pe teren virtual) cu ajutorul vorbitorilor de limba română și a cunoscătorilor de limba engleză ce echivalente s-ar putea găsi în cazul unor anglicisme care ne-au invadat așa cum îl năpădesc un roi de albine pe bietul prisăcar neglijent și agitat, gata să-l sufoce cu căldura trupurilor lor, dacă nu le acordă întreaga atenție. Exagerez, desigur, un pic, dar cred că există riscul sufocării limbii autentice, din momentul în care o lăsăm invadată de …diferite cuvinte străine, fără a le adapta spiritului limbii, acolo unde…se poate. De pildă, nu mi-aș fi imaginat deloc, în urmă cu puțin timp că aș putea folosi chiar eu-însămi un neologism într-o formă neadaptată limbii române, precum acest „bloguiește-mă” și încă la o formă de imperativ a unui verb reflexiv…Insă, ca multe alte anglicisme, unele mai noi, altele mai vechi (exemplul care-mi vine în minte aici este „lider”), și termenul ‘blog‘ din care s-a derivat verbul ‘a blogui’ a fost pe jumătate adaptat spiritului limbii. Un articol amplu cu privire la această temă a scris Rodica Zafiu, cercetător de la ILR, și unul dintre actualii prodecani de la Facultatea de Litere a UB, șefă de catedră și conferențiar de marcă al Academiei,despre termenul ‘blog’.
Citindu-i-l, am inceput să cred că o atitudine puristă, de eliminare și de găsire a unui echivalent românesc care să acopere noutatea referențială a termenului respectiv, este anacronică și ușor ridicolă, și ar avea aceeasi sorți de izbandă precum încercarile școlii ardelenești de lingvistică din vremea lui Titu Maiorescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu. E vorba de școala condusă de Timotei Cipariu si August Treboniu Laurian. Lor le-a venit ideea de a elimina toate cuvintele nelatinești (de origine slavă sau greacă) din limba română și de a propune, în intenția de a păstra puritatea de origine romanică a limbii române, echivalente lexicale românești, un fel de calcuri lingvistice (traduceri ad litteram a sintagmelor incriminate) a terminologiei de origine străină. Un exemplu: „astronomiei” i-au zis „stelământ pământos”. Sună ridicol nu-i așa? Si au mai avut o propunere…riscantă, tot din voința de a evidenția asemănările dintre română și latină: să se adauge în coada substantivelor terminate în -ție sufixe nominale ca – iune, -ciune, -țiune etc. ca indice morfematic a romanității limbii. Vasile Alecsandri, recunoscut pentru firea-i amabilă și spiritul necombativ, s-a dezis de data aceasta de natura sa și i-a ridiculizat el-însuși într-un dicționar grotesc al limbii române stricate de susținătorii ‘cipariștilor’ și ‘treboniștilor’: situațiune, abnegațiune, concluziune, îngropăciune etc. Era o pasarească la care, slavă Domnului!, s-a renunțat, sub presiunea majorității intelectualilor de la Iași și București din vremea aceea.
Acum vin eu să vă întreb. Ce cuvinte românești am putea folosi în loc de:
1) blog
2) site
3) web ?