Lingvistică


Mai anevoie e cu începutul, uneori chiar de la
titlu, îndeosebi atunci când scriptorul (în sens barthian) suferă de un blocaj
mental în fața foii albe. Poate impropriu spus «blocaj», el apare în cazul meu nu din penurie, ci din inflație: prea multe începuturi ori fragmente de frază «bat
la porțile gândirii
». Stau și nu pot să aleg, meditând la ele și
vizualizând pe o virtuală coală de hârtie, ca la șah, următoarele două trei
fraze cu care să se lege începutul, un captatio
benevolentiae
(nu mai jos de) fulminant.
De-abia de-acum puteți râde: când trec la fapte, la scrierea propriu zisă, nici
una din frazele de mai înainte, pe care le vedeam clar în minte nu se lasă
prinse, fug ca iepurii care-ncotro. Ies lucruri la care nici nu m-am gândit
dintru început, aș spune că lucrurile îmi scapă de sub control, limbajul mă
preia, mă ia în stăpânire, vrea să mă controleze. Apoi, pun mâna pe hățuri
și-ncerc să strunesc puterea cuvintelor și, de ce nu?, să mă joc cu ele. Deși
nu mi-am dorit, iată-mă ajunsă la o confesiune despre cine scrie până la urmă
un text, la reflecții și semnificări despre cum și cine vorbește într-un text,
așa cum puteți regăsi cu înzecit câștig intelectual în bogatul studiu antologic
al excelentei traducătoare a lui Proust în română, Irina Mavrodin, «Mâna care scrie»[1]. Mai în glumă, mai în serios, relația noastră cu cetatea scrisului trebuie să treacă prin aceste definiri și redefiniri, între presiunea exercitată de limbă și
croirea unei vorbiri personale din materialul ei.  

      De ce vă pomenesc despre titluri? Pentru că ele stabilesc, pentru mine, un raport clasic între conținut și conținător sau, în termeni lingvistici, ar fi un act de semioză, stabilind o legătură între reprezentare și semnificare. Nu pot
face, de pildă, ca Nicolae Iliescu, din ramura textualiștilor optzeciști, care
începe un studiu despre proza scurtă a lui Virgil Mazilescu cam așa: «A organiza o găină sau a-ți îngriji cinstea»[2]. Ii înțeleg procedeul (la care se pot spune și lucruri contra): acroșarea
cititorului este asigurată prin perplexități cerebrale, un fel de furtună în
creier (brainstorming). Insă, eu încă
sufăr de o viziune organică asupra titlului și a conținutului său. Asta nu înseamnă deloc că nu știu să prețuiesc un titlu metaforic sau provocator, prin contrarietatea pe care o dezvoltă. Cu toate astea, pentru mine, titlul (un semn al conținutului sau represantamen, în accepția lui Ch. S. Peirce) frământat totuși cum se cuvine din aluatul retoricii surprizelor, deschide o ușă și te invită într-o arhitectură nouă : intră! Nu mi-ar plăcea să găsesc înăuntru un leopard și să o iau la goană, fără să mă uit înapoi.  Titlul e un simbol și din el se naște o lume…. Mă aștept să văd o construcție bine articulată, dar surprinzătoare în felul cum se îmbrică sau se combină articulațiile.  Dar trebuie să recunosc: cu cât e mai suspect, mai misterios și mai spectacular titlul, cu atât e mai puternică mreaja lipicioasă a  invitației unui păianjen țesător, cum e un mare jucător al jocului cu mărgele de sticlă.


[1] Irina
Mavrodin, Mâna care scrie (spre o
poietică a hazardului)
, Edit. Eminescu, București, 1994

[2] v. Caiete critice,
nr. 8/ 2010, p. 51

Toată lumea își dorește să trăiască într-o lume cât mai curată și să mănânce cât mai ecologic, mai natural. Și,  dacă ne îngrijim atât (ceea ce e, desigur, bine, nu zic ba!) de ‘fratele nostru porcul’ (cum  numește Constantin Noica trupul omului), atunci de ce să nu avem grijă și de ceea ce ne hrănește spiritul și mintea și ne învață ce, cine și cum sunt lucrurile pe lumea asta: limba în care am făcut ochi ? De s-au pornit acțiuni de asanare a mediului înconjurător, atunci mi-am pus întrebarea de ce limba maternă, pe care o folosesc vorbitorii de pe domeniile www….. ro, n-ar putea și ea beneficia de acțiuni de curățare, cu atât mai mult cu cât, mai demult, limba vie a fost comparată cu o plantă, iar greșelile de limbă cu buruienile sufocante și ofilitoare. Ca urmare, m-am decis, deși nu sunt nici în poziția lui G. Pruteanu (fie-i țărâna ușoară!), nici a Rodicăi Zafiu ori a Gabrielei  Pană Dindelegan, oricât ar fi de supărătoare, de minuțioasă  și de ingrată o asemenea treabă, să alcătuiesc un corpus de greșeli de limbă, întâlnite în rețeaua virtuală și cu indicarea sursei, eventual a datei când a fost găsită,  ca să nu credeți că le inventez. N-am să precizez ce greșeli sunt, doar am să le scriu cu litere cursive. Să vedem dacă vă dați seama. Și, apoi,  mi-ar plăcea să le discutăm, să reflectăm și, eventual, cooperăm la stabilirea variantei corecte. Voi alcătui o listă cu diferite tipuri de greșeli, de la cele banale (liniuța de despărțire pusă aiurea) la cele de gramatică (de genul folosirii incorecte a formelor de conjunctiv ori a unei forme flexionare ori a unei paradigme verbale eronate), de  sintaxă (marcatorii sau relatorii de frază puși alandala, ce provoacă destructurări sintatice ilogice, precum este anacolutul), de logică, de exprimare defectuoasă etc Acum, să nu vă imaginați că n-o să pot dormi de grija acelor greșeli și că o să stau la pândă și să le vânez cu îndârjire, dar cred că,  a arăta greșelile și a învăța din ele,  e o activitate salutară și salvatoare, de genul celor cuprinse de dictonul ‘ridendo castigat mores’ pe care l-am putea modifica, potrivit împrejurării,  în ‘ridendo castigat erroris’. Mi-aș mai  dori să le căutați și voi, cei care le puteți observa, și, dacă vă supără tot atât cât pe mine, să le punem aici, la vedere, cu trimitere  la pagina unde au apărut ele, când  această trimitere este posibilă.

  1. ‘Obiceiul de a consuma ceai a fost răspândit în China și Japonia cu mii de ani in urmă. Conform statisticilor, un fumător japonez are mai puține șanse decât unul european sau american să se îmbolnăveasca de cancer pulmonar.’ ( găsit în: http://www.gradinamea.ro/Ceai_verde_sau_negru_A_6917_550_1.html)
  2. Instituţiile  naţionale au declarat doar din februarie 1994 ca ulcerul
    gastric este cauzat de bacterii si nu de stresuri
    si ca  poate fi tratat. (http://www.tiens-biolife.ro/pag1.htm)
  3. Spuneţi-mi de ce anume v-a spus medicul sa va feriţi  in dieta dvs. in primul rând? De calciu si de orice fel de  produse lactate ce conţin calciu, pentru ca exista  credibilitatea ca anume, calciul depus in rinichi provine  din calciul din ‘produsele care le foloseşti in alimentaţie’.De fapt calciul din rinichi apare din propriile dvs. oase. Când simţiţi deficitul de  calciu chiar atunci se formează pietrele la rinichi. (http://www.tiens-biolife.ro/pag1.htm)
  4. Membră activă încă din 2003 de la înfiinţare a cenaclului literar Euridice al Uniunii Scriitorilor si ulterior al Muzeului Literaturii Române condus de Marin Mincu, care a contribuit enorma la formarea mea literară. Tradusă in engleză, franceză, poloneză. (http://mirunavlada.wordpress.com/about/) Deși este o poetă absolut remarcabilă, din goana condeiului pot ieși multe năzbâtii. Și n-aș fi zis nimic, dacă n-ar fi tocmai pe pagina în care-și face un C.V. profesional…(cules în data de 27.02.2010)
  5. Daca lucrurile i-au turnura pe care mi-o doresc in curand ma veti vedea pe tocuri fuste, compleuri, camasi, decolteuri.. ce sa mai!!! ofiice in toata regula. Dar cum realitatea nu este tocmai in aceiasi concordanta cu visele mele, macar incerc marea cu degerul.
    Asa ca daca voi avea oportunitatea de a intra in cercul vicios al nebunilor, voi intra in hora si ma voi mentine cat mai bine, nu voi lasa o simpla maturareasa sa imi puna piedica, doar pentru ca asa doreste „pizdulik” Doomneaei..>:) (aici la fiecare frază ar fi de comentat, însă vă las să vă delectați singuri! cules din http://deedeenoi.blogspot.com/ în data de 1 martie 2010).
  6. De pe un blog moldovenesc (s-a întâmplat să dau peste el; să fie clar că nu se critică aici persoana, ci ceea ce produce):

a) ‘ Dar dacă şcoala este o instituţie care vrea să te pregătească pentru viaţa ulterioară şi vrea să-ţi dezvolte o profesie, atunci copiatul  nu-ţi oferă această şansă, dimpotrivă, el te face să regresezi sau să stopezi în ceea ce înveţi , pentru că cunoştinţe şi deprinderi nu capeţi copiind. Notă posibil că vei avea, dar cunoştinţe?’ ;

b) ‘Prin faptul că copiezi, minţi profesorul sau persoana care te evaluează’;

c) ‘Alegînd să copieze şi să nu muncească, acest elev se va obişnui cu un astfel de mod de viaţă,  se va complăcea în aceasta , va finisa studiile şi va vrea să se angajeze în cîmpul muncii, dar nu va avea cunoştinţele necesare şi nici competenţa respectivă , va face o muncă necalitativă şi nu va lucra spre binele altora’.

d) ‘cei care copie nu au ajuns specialişti , dar ca să ajungi mare şi tare trebuie să munceşti’. (http://ghenadiana.wordpress.com/2009/01/) (5 aprilie 2010)

Navigarea prin rețeaua virtuală își are și ea hățișurile ei. La câte o cotitură poți pica într-o capcană de toată frumusețea, exact ca o muscă ce se lipește de banda adezivă atârnată de tavan.moon_fairy
Una dintre acestea se referă la cum poți câștiga bani foarte ușor, fără să te deranjezi prea mult, fără efort, fără gândire, fără cunoștințe, fără competențe. Și de-ar fi să crezi publicitatea sforăitoare a textului despre câștigurile grase ce te așteaptă, iaca așa, după colț, numai cu un simplu clic, o apăsare ușoară de buton, și, gata!, ești milionar!, atunci e chiar un mizilic ce ți se cere: doar vreo 100 $ ori numai 50 $ și, amețit de mirajul câștigului mirobolant, chiar ți se pare o nimica toată. Și dacă ești suficient de naiv să crezi că e un loc unde umblă câini cu covrigi în coadă și că e suficient să întinzi mâna ca să rupi un bucătoi de turtă din zidul casei vrăjitoarei, ca să-ți potolești foamea, atunci ai ajuns exact în locul de pierzanie și risipă condamnat de logica cea mai elementară.
Nu naivitatea unor asemenea navigatori mă deranjează, căci e normal ca omul să pățească multe ca să devină…știutor, dar ceea ce mă deranjează la aceste banere publicitare, ce fac trimitere la niște site-uri ale jocurilor de noroc (ruletă, black Jack, pocher – jocuri de cazino) este …redactarea agramată a textelor.
Ei, dar ce legătură are gramatica cu banii? Are!
In momentul în care mai văd și grosolane greșeli de gramatică pe un site, într-o ‘locuință virtuală’, care mă invită să fac ceva, scoțând bani din buzunar (ceva de genul: ‘dacă nu va-ți clarificat până acum, poate că ceea ce urmează o să vă lămurească’), atunci îmi pun serioase întrebări asupra profesionalismului proprietarului locuinței virtuale, care mă invită să-i dau bani acum, pentru a câștiga o baniță mai târziu, într-un viitor apropiat. Poate că, neexperimentat(ă) și sărac(ă) cum sunt, aș putea pica în plasa asta sforăitoare, dar mă fac să deschid ochii și să fiu atent(ă) tocmai greșelile de gramatică sus-menționate. Și câtă încredere aș putea avea în pregătirea cuiva, ca să mă îmbogățească peste noapte (abstracție făcând de subțirimea unui astfel de raționament), dacă nu a știut să se pregătească la un nivel elementar de școlarizare? A chiulit? A fost repetent? Poate corigent? Era recalcitrant la orice efort educativ?
Cât de convigător comercial poate fi un text cu greșeli de gramatică, care se repetă? Căci, să fim înțeleși, nu e vorba doar de O GREȘEALĂ, ci de mai multe…

Papusica mamii

Imi propun și vă propun să investigăm (un fel de anchetă pe teren virtual) cu ajutorul vorbitorilor de limba română și a cunoscătorilor de limba engleză ce echivalente s-ar putea găsi în cazul unor anglicisme care ne-au invadat așa cum îl năpădesc un roi de albine pe bietul prisăcar neglijent și agitat, gata să-l sufoce cu căldura trupurilor lor, dacă nu le acordă întreaga atenție. Exagerez, desigur, un pic, dar cred că există riscul sufocării limbii autentice, din momentul în care o lăsăm invadată de …diferite cuvinte străine, fără a le adapta spiritului limbii, acolo unde…se poate. De pildă, nu mi-aș fi imaginat deloc, în urmă cu puțin timp că aș putea folosi chiar eu-însămi un neologism într-o formă neadaptată limbii române, precum acest „bloguiește-mă” și încă la o formă de imperativ a unui verb reflexiv…Insă, ca multe alte anglicisme, unele mai noi, altele mai vechi (exemplul care-mi vine în minte aici este „lider”), și termenul ‘blog‘ din care s-a derivat verbul ‘a blogui’ a fost pe jumătate adaptat spiritului limbii. Un articol amplu cu privire la această temă a scris Rodica Zafiu, cercetător de la ILR, și unul dintre actualii prodecani de la Facultatea de Litere a UB, șefă de catedră și conferențiar de marcă al Academiei,despre termenul ‘blog’.
Citindu-i-l, am inceput să cred că o atitudine puristă, de eliminare și de găsire a unui echivalent românesc care să acopere noutatea referențială a termenului respectiv, este anacronică și ușor ridicolă, și ar avea aceeasi sorți de izbandă precum încercarile școlii ardelenești de lingvistică din vremea lui Titu Maiorescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu. E vorba de școala condusă de Timotei Cipariu si August Treboniu Laurian. Lor le-a venit ideea de a elimina toate cuvintele nelatinești (de origine slavă sau greacă) din limba română și de a propune, în intenția de a păstra puritatea de origine romanică a limbii române, echivalente lexicale românești, un fel de calcuri lingvistice (traduceri ad litteram a sintagmelor incriminate) a terminologiei de origine străină. Un exemplu: „astronomiei” i-au zis „stelământ pământos”. Sună ridicol nu-i așa? Si au mai avut o propunere…riscantă, tot din voința de a evidenția asemănările dintre română și latină: să se adauge în coada substantivelor terminate în -ție sufixe nominale ca – iune, -ciune, -țiune etc. ca indice morfematic a romanității limbii. Vasile Alecsandri, recunoscut pentru firea-i amabilă și spiritul necombativ, s-a dezis de data aceasta de natura sa și i-a ridiculizat el-însuși într-un dicționar grotesc al limbii române stricate de susținătorii ‘cipariștilor’ și ‘treboniștilor’: situațiune, abnegațiune, concluziune, îngropăciune etc. Era o pasarească la care, slavă Domnului!, s-a renunțat, sub presiunea majorității intelectualilor de la Iași și București din vremea aceea.
Acum vin eu să vă întreb. Ce cuvinte românești am putea folosi în loc de:
1) blog
2) site
3) web ?

Catedrala Sf. Petru si Pavel (Poznan XI 2001) Era puțin probabil ca, în urmă cu șase luni, să fi folosit eu un neologism neadaptat încă spiritului limbii, în vorbirea curentă, darmite în scris, și încă pus la loc de frunte ca titlu al unui articol! Aș fi căutat un echivalent în limba română, oricât ar fi fost de greu. De ce să spun ‘computer‘, când pot spune ‘calculator’? De ce să zic ‘rating’, când pot spune ‘audiență’? De ce să zic ‘leasing’, când pot spune ‘închiriere’? Tot omul cunoaște ce vrea să spună ‘închiriere’, chiar dacă ‘leasingul’ este închiriere de tip mai special, a unor mașini sau utilaje, pe o durată determinată etc, etc
Dar cum să spun la ‘blog’? Inițial a fost el un jurnal, dar mai apoi, uite ce a putut să devină – e așa de hibrid și cuprinde atât de multe lucruri încât cu greu îi poți găsi un echivalent mulțumitor. Există deja ‘jurnal de bord’, ‘jurnal de călătorie’, ‘jurnal în fărâme’, ‘jurnal al jurnalistului fără jurnal’, ‘jurnal de război’, ‘antijurnalul’, ‘falsul jurnal’, ‘jurnal intim’ (ce pleonasm!), dar cum să-i zic ‘blogului’?
‘Jurnal public’?
‘Un public jurnal intim’?

A ține, însă, pasul cu vremurile, înseamnă și a-i înțelege limbajul,ca să nu ajungi un exilat în limba maternă. Mă întreb cum s-ar simți Ienăchiță Văcărescu, dacă, vrând să verifice cum s-au ținut de cuvânt urmașii lui în privința celebrului său testament („Urmașilor mei Văcărești,/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Si-a patriei simțire…!”), ar descinde pe străzile Bucureștiului de azi, urcându-se temător într-un un taxi sau ascultând fără voie vreo emisiune de dezbateri pe un subiect de actualitate („talk-show”), în cazul în care nu s-ar speria de cutiile vorbitoare, numite televizor și radio. Dacă Mark Twain și-a imaginat un yankeu la curtea regelui Arthur, unde problemele de comunicare au fost neglijate: un om al secolului XIX înțelegându-se perfect cu unul din vremea lui Carol Cel Mare, iar înfruntările dintre oamenii celor două epoci se bazau pe nivelul diferit de cunoștinte tehnologice, în fond, pe avansul civilizației în materie de descoperiri științifice și inovatii tehnice, atunci de ce să nu concepem și o înfruntare la nivelul vorbirii, la felul cum se schimba ea, oglindind lexical tranformările veacului?
Tatiana Slama Cazacu, cercetătoare de renume internațional în domeniul psiholingvisticii, a teoretizărilor inovatoare pe marginea conceptului de context al comunicării și receptării mesajului, se plasează de partea adaptării fonetice a neologismelor, acolo unde este imposibil să fie traduse, prin calc lingvistic, sau doar echivalate printr-un lexem românesc. Intruziunea în limba română a anglicismelor, provenind din domeniul economic, informatic, financiar-bancar – unde realitățile se schimbă foarte rapid, iar conceptele corespondente urmează să fie formulate, create, precum leasing, rating, blog,web, mouse, cd, site, consulting, supermarket, computer, e-mail, e-learning, e-book, tag etc riscă să obscurizeze transmiterea mesajului și să dea naștere unor jargoane de neînțeles pentru marea masă de vorbitori ai românei actuale, un fel de romgleză. Luând ca exemplu termenul informatic ‘cd’ , TS-Cazacu susține, și nu fără temei, că felul în care este pronunțat de vorbitorii limbii române este greșit. Nu ar trebui să se spună ‘sidi’, ci ‘cede’, dat fiind că prima pronunție aparține limbii engleze și numai a doua limbii române. Sau pentru a evita complicațiile fonetice și adaptările lor potrivit spiritului limbii, ea recomandă spunerea în întregime a cuvântului: ‘compact disc’ , prin ignorarea voită de către vorbitori a legii economiei de limbaj.
De ce să spun ‘mouse’, când pot spune ‘soricuț’? Francezii cum credeți că fac? In loc de ‘walkman’ ei spun ‘baladeur’ (plimbărețul); în loc de ‘mouse’ ei spun ‘la souris’ (șoricelul), în loc de ‘management’ lor li se recomandă să zică ‘mercatique’… Iar noi cum să-i zicem, taman acum când a intrat oficial în dicționarele specializate tot cu forma ‘management’ ? In realitate, însă, acea realitate vorbită a limbii (franceze), pe care vorbitorii o poartă în sinele lor, nimeni nu zice nici ‘mercatique’, nici ‘baladeur’, iar eu era să pic pe spate când am auzit, la telefon, o franțuzoaică – mare directoare de institut de limbi străine din inima Parisului – întrebându-mă dacă am primit… ‘e-mail-ul’ ei, când eu mă așteptam să zică ‘mesaj electronic’ sau măcar ‘corespondență electronică’. Doar așa eram puși să-i învățăm pe studenți să zică în franceză: ‘courrier electronique’ și nicidecum ‘e-mail’ ! Cum prindeam pe vreunul cu anglicisme de-astea, jap! harști! – tăiat la notă…