semiotica gesturilor


Problema este cum să distingi între adevăr și minciună când întâlnești oameni și discuți cu ei sau, pur și simplu, când intri în contact cu diferite persoane, de care ai nevoie sau care au ele nevoie de tine. Una îți spune omul, alta gândește și nu mai e pentru nimeni un secret (sau dacă este un secret, atunci e secretul lui Polichinelle, adică unul cunoscut de toți și numai de cel vizat – nu) că sunt prețioase competența psihologică, spiritul de observație și capacitatea de analiză a gesticii. Dezvoltarea observației, a memoriei și însușirea limbajului corporal, a semnificațiilor lui, nu sunt utile numai pentru recrutori (sau ‘vânătorii de capete’), ci pentru toți cei care lucrează în posturi de relații cu publicul, posturi de comunicare și interrelaționare (responsabili resurse umane, angajatori, patroni), posturi de educație (profesori, inspectori), posturi artistice (actori). Cunoașterea limbajului corporal acoperă falia existentă între aparență și esență, aparența fiind vorbele pe care le spune omul, iar esența (ceea ce trebuie să deconspiri sau să afli ca adevărat) – gesturile (incontrolabile) pe care le face. Știați că hoții, cunoscând acest adevăr elementar (al desconspirării lor prin gesturi) își ascund mâinile?
Ideea acestui articol mi-a venit, după ce mi-am amintit de o întâlnire de acum câteva luni. O tânără întreprinzătoare tocmai își deschisese cu mari eforturi financiare un coafor și avea nevoie de angajați. Povestea că venise la interviul de angajare (pentru postul de frizer) un bărbat care avea un comportament bizar, iar instinctul îi sufla să se ferească, dar rațiunea îi spunea că are nevoie să angajeze pe cineva, ca să poată demara afacerea. ‘Ce să fac?’ ne întreba ea. ‘Să-l angajez ori ba?’.
Iată ce i-am sugerat pe viitor pentru alți intervievați:
1) observă cum pășește în încăpere: cu pași timizi, cu pași apăsați, cu pași repezi, prelinși, fofilați etc Fiecare din aceste moduri de deplasare dezvăluie ceva.
2) cum îți strânge mâna? Cu palma în sus (se lasă ușor dominat), cu palma în jos (este un dominator) sau cu palma așezată vertical (este un egalitarist, un partener, un om căruia îi place să lucreze în echipă).
3) privește-l în ochi și vezi dacă pupilele lui se măresc sau nu, în momentul în care îi vorbești. Dacă se măresc, atunci te ascultă cu interes, îi place ce aude, e captivat (acest lucru e, de fapt, valabil mai mult pentru relații mai apropiate).
4) când îți vorbește ochii lui privesc în stânga sus (se îndreaptă spre emisfera stângă a creierului, cea responsabilă cu rațiunea și logica, deci îți spune adevărul) sau alunecă în dreapta sus (te minte, ficționalizează faptele prezentate – deoarece emisfera dreaptă este sediul imaginației și fanteziei).
5) stă pe scaun picior peste picior (o atitudine opozitivă) sau cu un picior adus de la nivelul gleznei peste genunchiul celălalt (o atitudine provocatoare, rebelă, concurențială).
6) și-a încrucișat brațele peste piept? atunci va trebui să faci ce-i face ca să și le descrucișeze (să-i anihilezi puternicul spirit de opoziție pe care-l denotă barierea mâinilor încrucișate).
7) își acoperă gura, în timp ce vorbește, sau își atinge lobul urechii? sigur îți ascunde ceva sau tocmai te-a păcălit.

Un exemplu de analiză a mesajelor non-verbale, luat din cotidian.
Intr-una din zilele astea de vară, am trecut pe lângă o terasă a unui restaurant, era dimineață, în jurul orei 10,30, și la una dintre mese, memoria mea vizuală a înregistrat următoarea scenă, chiar dacă am trecut rapid pe lângă ea.
Erau doi tineri, un el și o ea, stând de vorbă și având în fața lor niște sucuri. Să fi avut ei împreună totalul numărului meu de ani…Vreau să spun prin asta că nu prea aveau experiență, se aflau la vârsta tatonărilor și a mirărilor candide, cu toate că aveau fiecare până-n douăzeci de ani.
Posturile lor era următoarele:
1) Băiatul, înalt, frumușel, curățel și bine făcut, chipeș chiar, vorbea volubil, fâră pauze și fără să pară interesat prea mult de reacțiile interlocutoarei lui. Era prea captivat de sunetul propriei voci sau de modul în care își făcea istorisirea. Tinea coatele pe masă și gesticula cu palmele în sus, ceea ce înseamă că vorbea cu sinceritate, nu falsifica cu nimic conținutul spuselor lui. Animația și vorbăria lui părea să nu bage în seamă poziția fetei, a tinerei din fața lui.
2) Fata se lăsase în jos pe scaun, intrase pe jumătate sub masă, cu picioarele întinse și încrucișate unul peste altul. Nu îl privea pe interlocutor, ci privea undeva sub masă, la vârful picioarelor încălțate cu sandale. Poziția ei era ca și cum fluxul neobosit al vorbirii celuilalt ar fi împins-o cu putere sub masă, ca să caute un ascunziș, un refugiu, unde să se poată cu ușurință sustrage unei ascultări atente.
Pentru mine a fost clar că fata se plictisea, probabil nici nu mai asculta ce i se spunea, ci doar încerca să reziste eroic, găsindu-și ceva de făcut pe sub masă, studiind baretele sandalelor rugozitățile din pavajul în carouri al terasei. Picioarele încrucișate sub masă indicau că este ostilă sau că cel puțin se pregătește, mai greu, să iasă din această sechestrare tiranică din partea tovarășului de pahar, inițial voită, și non-participare la discuție.
Ce-l împiedica oare pe acest tânăr care gesticula volubil să vadă că interlocutoarea lui, nu-l asculta de loc? Era un discurs în vânt. Era prea orbit de firul proprei lui demonstrații, prea absorbit, vorba lui Camil, de jocul ideilor, jocul ielelor? Sau, pur și simplu, se admira pe sine prea mult în timp ce vorbea dat fiind că nu se auzea decât vocea lui? Preopinenta lui (o fi vorbit ea cândva înaintea lui, putea să fie un răspuns pe care i-l dădea el acum, dar se lungea mult prea mult) tăcea și iar tăcea, alunecând sub masă – pic cu pic sub avalanșa de vorbe? Nici măcar nu se ostenea să întrețină conversația cu niște interjecții sau comentarii aprobatoare gen: ‘Așa?’ ‘Parol, mon cher!?’ ‘Ei, zău…’, ‘Da’ nu mai spune dom’le!’, ‘Ia, auzi!’ ‘Carevasăzică, așa…!’ etc

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

 Subscribe in a reader

Sunt din ce în ce mai mulți oameni interesați de limbajul corporal sau non-verbal. In afaceri, marketing, resurse umane, negocieri, profesorat, actorie, spionaj – iată doar câteva din domeniile de aplicație ale acestui limbaj. De ce este el atât de captivant? Deoarece mizează pe secrete, pe misterios, pe ascuns. Un cititor exersat, cultivat în limbajul corporal, va obține informații suplimentare, adevărate, valabile, despre interlocutorul său, dacă va ști să-l citească ca pe carte. Si câte lucruri nu ne scapă…! Trebuie să fii un excelent observator și să-ți antrenezi memoria vizuală, să ai capacitate de analiză, comparație și sinteză. De ce e nevoie de el? E simplu. Oamenii ascund prin comunicarea verbală, conștientă, destule lucruri esențiale, iar limbajul corporal, acele mișcări și tresăriri ale corpului, de nereprimat și imposibil de falsificat, trimit în exterior informații legate de trăiri inconștiente și, de aceea, adevărate. Iată la ce au ajuns studiile lui Freud și Jung despre conștient și inconștient, despre Eu și SupraEu… Lor le datorăm în mare parte această nouă înțelegere a noastră în privința limbajului ‘fără grai’, numai gesturi, mișcări, tresăriri. De la acesta până la înțelegerea telepatică, vehiculată în multe din episoadele SF ale Star Trekului, nu mai e o distanță așa de mare. Poate că devine important să ne descoperim energia corporală, cum să o stăpânim și să o canalizăm, după ce am încercat să prindem ‘mesajele’ inconștientului transmise prin corp. Va veni timpul, poate că nu al nostru, ci al copiilor copiilor noștri, să prindem mesajele ‘fără corp’, numai gând…și energie cuantificată. Atât timp cât se recunoaște azi înrâurirea valorică pozitivă a gândurilor frumoase, a optimismului, a voioșiei și umorului, a ambiției și voinței de a finaliza un plan, neglijând obstacolele, asupra corpului, atunci, cred că până la înțelegerea gândurilor nespuse, neformulate verbal, între doi interlocutori nu mai e o distanță așa mare. Va veni vremea când ne vom auzi gândurile înainte de a fi exprimate și când limbajul ‘sonor’ va fi inutil. Ce lume teribilă și minunată ne așteaptă, poate la cotitura secolului următor…
P.S.
Există un test asupra capacității de cunoaștere a limbajuluui non-verbal (ca oricare altul nu este infailibil, dar lucrurile se pot îndrepta, puteți progresa de la un nivel la altul), pe care-l puteți face din câteva întrebări aici