Banii si greselile de gramatică

Navigarea prin rețeaua virtuală își are și ea hățișurile ei. La câte o cotitură poți pica într-o capcană de toată frumusețea, exact ca o muscă ce se lipește de banda adezivă atârnată de tavan.
Una dintre acestea se referă la cum poți câștiga bani foarte ușor, fără să te deranjezi prea mult, fără efort, fără gândire, fără cunoștințe, fără competențe. Și de-ar fi să crezi publicitatea sforăitoare a textului despre câștigurile grase ce te așteaptă, iaca așa, după colț, numai cu un simplu clic, o apăsare ușoară de buton, și, gata!, ești milionar!, atunci e chiar un mizilic ce ți se cere: doar vreo 100 $ ori numai 50 $ și, amețit de mirajul câștigului mirobolant, chiar ți se pare o nimica toată. Și dacă ești suficient de naiv să crezi că e un loc unde umblă câini cu covrigi în coadă și că e suficient să întinzi mâna ca să rupi un bucătoi de turtă din zidul casei vrăjitoarei, ca să-ți potolești foamea, atunci ai ajuns exact în locul de pierzanie și risipă condamnat de logica cea mai elementară.
Nu naivitatea unor asemenea navigatori mă deranjează, căci e normal ca omul să pățească multe ca să devină…știutor, dar ceea ce mă deranjează la aceste banere publicitare, ce fac trimitere la niște site-uri ale jocurilor de noroc (ruletă, black Jack, pocher – jocuri de cazino) este …redactarea agramată a textelor.
Ei, dar ce legătură are gramatica cu banii? Are!
In momentul în care mai văd și grosolane greșeli de gramatică pe un site, într-o ‘locuință virtuală’, care mă invită să fac ceva, scoțând bani din buzunar (ceva de genul: ‘dacă nu va-ți clarificat până acum, poate că ceea ce urmează o să vă lămurească’), atunci îmi pun serioase întrebări asupra profesionalismului proprietarului locuinței virtuale, care mă invită să-i dau bani acum, pentru a câștiga o baniță mai târziu, într-un viitor apropiat. Poate că, neexperimentat(ă) și sărac(ă) cum sunt, aș putea pica în plasa asta sforăitoare, dar mă fac să deschid ochii și să fiu atent(ă) tocmai greșelile de gramatică sus-menționate. Și câtă încredere aș putea avea în pregătirea cuiva, ca să mă îmbogățească peste noapte (abstracție făcând de subțirimea unui astfel de raționament), dacă nu a știut să se pregătească la un nivel elementar de școlarizare? A chiulit? A fost repetent? Poate corigent? Era recalcitrant la orice efort educativ?
Cât de convigător comercial poate fi un text cu greșeli de gramatică, care se repetă? Căci, să fim înțeleși, nu e vorba doar de O GREȘEALĂ, ci de mai multe…

 

Slava veche, săraca…

Pretextul pentru această intervenție l-am întâlnit, întâmplător,  pe un blog unde este folosit termenul ‘polmenicul’.  In locul cui? o să mă întrebați. Sper să ghiciți din demonstrația următoare. Și nu cred că era o formă strecurată din goana condeiului, căci, dacă ar fi vorba de o simplă metateză fonetică (datorată neatenției), atunci fonemele asupra cărora ar fi fost operată schimbarea de poziție ar fi fost cu mult mai apropiate una de cealaltă, dar ele sunt destul de depărtate, ceea ce înseamnă că a fost asimilată forma greșită.  Vă dau citatul revelator, fără să fac trimiteri și fără nume ca să nu stârnesc iarăși un cuib de viespi : ‘Dacă nu ar fi aproape sarcină de serviciu zău! dacă m-aş mai uita la ştiri! Cum pornesc televizorul, la prima oră a dimineţii, aflu doar de moarte. Polmenicul de azi conţine o biată fetiţă căzută de la etaj, un bolnav de peritonită care s-a sfîrşit în sanie, prin nămeţi, pînă să ajungă la spital,  un individ care a murit carbonizat.‘

De fapt, cuvântul vine din limba slavă și, ca dovadă a sensului transmis din slava veche în limbile slave actuale ( preluat și de română), s-a păstrat, de ex., în polona actuală sub forma unui verb ‘pomiętać‘ (se citește ‘pomientaci‘ cu un ‘e’ nazal ca în franceză) care înseamnă ‘a-și aminti‘. In fapt, ‘pomelnicul‘ era/ este o listă de nume a celor morți de care cei vii vroiau să-și amintească măcar sub forma menționării lor cu glas tare de către popă, în biserică. De unde și expresia: ‘Veșnica pomenire‘ care înseamnă ‘veșnica amintire‘. Iar ‘pomelnicul‘ este o listă a amintirii unor persoane moarte. Insă, în româna actuală, cum bine se știe (deoarece, în fragmentul citat, acesta este sensul folosit)  a ajuns să aibă și un sens derivat, peiorativ: o înșiruire ațoasă, indigestă, plicticoasă, de lucruri și nume.

In mod ciudat, Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu nu menționează nici una dintre aceste forme, nici verbul ‘a pomeni‘, nici ‘pomelnic‘. Fiind singurul dicționar etimologic pe care-l am în casă, celelalte, antecesoare, (folosite ca instrument de lucru filologic de savantul Al. Ciorănescu) Densușianu, Șăineanu, Sextil Pușcariu, Philippide, sunt accesibile doar în bibliotecile mari (BAR, BCU), l-am răsfoit cu speranța de a vedea ce explicație dă autorul lui, deși, pentru mine, era evident că etimologia cuvântului provine din slavă. Numeroase etimologii sunt discutabile și nebuloase, cum este, de pildă, cazul cuvântului ‘crăciun‘.  Altele sunt destul de clare și acceptate de majoritatea lingviștilor români: așa cum este cazul cu ‘a pomeni‘ și ‘pomelnicul‘.

 

Chec din tărâte

Este un chec foarte ușor de făcut, dar, în afara ușurinței, mai are ca notă pozitivă faptul că este și hrănitor. Cred că este și economic. S-ar putea, însă, să fie o bombă calorică. Dar cred că, spre deosebire de alte checuri,  care doar îngrașă,  acesta este plin și de proteine și vitamine.  Este o rețetă pe care am adaptat-o. Aveți nevoie de: 2 ouă întregi, o cană de zahăr brun din trestie, 1 pachet de praf de copt, un vârf de sare, o cană de tărâțe, 100 gr. stafide, 50 gr. semințe de in, 50 gr. semințe de floarea soarelui, 50 gr. semințe de susan,  coaja de la o portocală răzuită (puteți pune și coaja de la o lămâie -dacă vreți), o jumătate de linguriță de scorțișoară, un vârf de ghimbir, o cană de lapte, o jumătate de cană de ulei virgin de floarea soarelui (puteți pune și de rapiță, de sâmburi de struguri, de orez) și, în final, o cană de făină de secară sau de grâu integral. Mai întâi frecați ouăle cu zahărul și adăugați praful de copt. Puneți, apoi, uleiul și imediat laptele, amestecând continuu pentru omogenizare. Acum, vine rândul tărâțelor și apoi al tuturor semințelor menționate (puteți pune un singur fel de semințe, dacă vreți; eu pun, de obicei, semințe de in și de floarea soarelui), plus stafidele (dacă nu aveți stafide, se pot pune, după ochi, curmale tăiate,  cuburi de papaya sau de ananas), portocala rasă, scorțișoara și ghimbirul (el e facultativ, însă dă un gust nemaipomenit dulciurilor). La final, se pune cana de făină. Se lasă în cuptor

45-50 de minute

.

 

Cum suntem îndobitociti, otrăviti și manipulati

Știu că sunteți sastisiți de a auzi încă o dată în plus despre teoria conspirației și a faptului că noua ordine mondială este un plan pus la cale cu mult timp în urmă de câteva grupuri de putere subterană: unul bancar (cu sediul la Londra), unul spiritual (cu sediul la Vatican) și unul la DC Washington (SUA), nu mai este vreme să dormim sau să ne lăsăm manipulați. Sursele naziste ale globalizării sunt acum evidente. Auzisem și eu că Vaticanul a ajutat la scăparea de pedeapsă și de închisoare a unor criminali naziști, traversându-i oceanul Atlantic în America de Sud.

Sunt lucruri grave care se petrec acum și numai ochii osteniți de televizor și de știrile ‘dezinformative’, creierele otrăvite cu fluor și mâncare toxică (Codex Alimentarius), nu le pot sesiza. Vă rog să urmăriți filmulețul de cincizeci de  minute, care sper să vă dea de gândit, și să contribuiți activ la formarea noii conștiințe care trebuie să schimbe lumea aceasta în care trăim.

La drept vorbind, toate câte le-am văzut și citit în acest film sunt coroborate cu alte informații cu care, sunt sigură, ați intrat și voi  în contact. Știți și despre ACTA și despre faptul că se încearcă din răsputeri limitarea accesului la această bancă uriașă de informații care este, INCĂ, internetul.

Nu uitați: evitați fluorul din apă (din păcate și apa minerală plată și carbogazoază vândute prin magazine este plină de fluor și cloruri – vă rog chiar să citiți etichetele și să vă convingeți), evitați pastele de dinți cu fluor (spălați-vă cu bicarbonat sau cu sare de mare, nu au același gust, dar sigur sunt sănătoase și albesc dinții), încercați să limitați cumpărarea de produse, alimente și băuturi toxice (nu mai cumpărați mult, ci puțin și bun din magazinele bio). Și, în general, mai important decât banul care te transformă într-un veșnic consumator sclav, este să vă cultivați grădina, la propriu și la figurat: mintea și sufletul, iubirea și pacea.

 

Din secretele istoriei lumii

Nu vreau să fac nici o pledoarie pro UE, mai ales că ne-a dezamăgit atât de mult și acum știe (știu) tot norodul (și nărodul) că este doar o altă formă de dictatură, în care cei mulți, populația sau prostimea – cum ni se zice la modul generic –  vor fi sclavi pe vecie, fără nici o speranță de îmbunătățire atât timp cât avem guvernanți nevolnici și nemernici, atât timp cât ei feliază și vând România pe bucăți superputerilor de la care, chipurile, am putea avea milă și niște avantaje…îndoielnice, dubioase și buboase,  atât timp cât nu producem nimic și nu ne folosim propriile resurse cu utilaje prorii (vezi Roșia Montană).

E un material lunguț despre raporturile SUA cu restul lumii și raporturile euro-dolar, pe care l-am primit și pe care doresc să vi-l împărtășesc. O să vă dați seama că el a fost scris acum ceva timp (înainte de alegerea lui Obama), dar  numeroasele chestiuni puse de el rămân, încă, actuale.

  ‘De 50 de ani încoace, valuta de referință pe piața mondială e dolarul american. Dolarul american se tipărește într-un singur loc: Federal Reserve, USA (reprezentată de un consorțiu de bănci PARTICULARE  evreiești  !!!!).

Deci, dacă Franța sau orice altă țară vor să cumpere ceva de $50 milioane, ei trebuie să „muncească” și să facă rost de $50 milioane de dolari. In schimb, dacă USA vrea același lucru, trebuie doar să tipărească banii și gata !

Ceea ce de altfel USA a făcut din plin în ultimii 50 de ani: a inundat lumea cu dolari pe care i-a tipărit FĂRĂ A AVEA ACOPERIRE ÎN AUR, ori de cîte ori aveau nevoie de ceva. Din cauza asta balanța comercială americană are în prezent un deficit formidabil, estimat la vreo $2.5 mii de miliarde și se anticipează creșteri monstruoase în următorii ani (în ritmul prevăzut de bugetul lui Bush ajunge la $3.5 mii de miliarde în următorii 3 ani, adică 50% din GDP). Atât timp cât dolarul rămîne valuta lumii, americanii sunt OK: ei pot tipări într-una dolari și pot plăti datoriile. America trăiește pe datorie  față de restul lumii.

Problema abia acuma începe: IRAK ESTE PRIMA ȚARĂ DIN OPEC CARE A RENUNȚAT LA DOLARI ȘI A ÎNCEPUT SĂ VÂNDĂ PETROL PE EURO. (De pe 6 noiembrie 2000, când un EURO era $0.8, deși Irak a pierdut o grămadă de bani atunci, a fost o investiție foarte curajoasă ; între timp EURO a depășit dolarul, deci Irak a câștigat imens). Asta a fost, de fapt, greșeala lui Saddam pe care America n-o va putea ierta niciodată. Cel putin alte două țări din OPEC (Iran si Siria) vor deasemenea să treacă la EURO, iar în ultima instanță asta e intenția întregului OPEC. Inclusiv  Venezuela, care are 7% din petrolul lumii a trecut la o combinație  Euro-Dollar, adică și-a schimbat o jumătate din rezervele valutare în EURO.

Banca Centrală a Rusiei și cea a Chinei au făcut exact același lucru, și așa se explică de ce există un mare surplus de dolari pe piața lumii și o mare cerere de EURO, de aia dolarul scade puternic în raport cu EURO. Asta e lovitura decisivă pentru economia americană, pentru care Alan Greenspan (șeful lui Federal Reserve) a pronosticat o pierdere de $13 trilioane (adică mii de miliarde) doar în prima etapă: dacă EURO va deveni valuta lumii în locul dolarului, pe lângă faptul că valoarea dolarului va scădea dramatci, americanii nu vor mai putea să arunce pe piață dolari pe care îi tipăresc cum îi taie capul (făra acoperire în aur), toate tările lumii  vor scăpa de dolari, ca să faca rost de EURO să cumpere petrol de la OPEC, toți investitorii mari se vor retrage de pe piața americană și vor merge în cea Europeană, și în general tehnica trăitului pe datorie cade.

Dolarul este deja menținut artificial, ridicat prin aranjamente politice ale  USA cu China, Coreea de Sud, Taiwan si Japonia. Aceste țări produc aproape tot ce consumă USA. America le împrumută dolari, ca să producă,  apoi ele își vând marfa pe piață americană și, din câștiguri își plătesc datoriile la  USA, deci dolarii se întorc de unde au plecat. Economiștii și bancherii au atras demult atenția că, dacă Asia nu mai susține dolarul prin astfel de aranjamente politice nefundamentate economic, acesta se va prăbuși dur, într-un imens nor de scrum și praf. Iar Asia a inceput să treacă pe EURO, pentru că are și ea nevoie de petrol, iar OPEC va vinde în curând pe EURO. Așa că Bush, predecesorul lui Obama, a făcut o „Axis of Evil” în care au băgat toate țările care au  trecut la vânzarea petrolului pe EURO sau își trec rezervele naționale în EURO. Ei vor ataca toate aceste tări (Irak, Iran, Siria, Venezuela,  etc) și vor pune acolo guverne marionetă care vor face schimbarea inversă, de la EURO la dolar.

Ăsta e și motivul pentru care Marea Britanie încă n-a trecut la EURO, pentru că, dacă o făcea până acum ar fi trebuit să fie de partea opusă americanilor. Britanicii vor fi vicleni ca de obicei: dacă USA își face treaba, ei rămîn la liră, dacă EU oprește războiul vor trece imediat la EURO (ceea ce au tot amânat, ca să vadă cum iese, în ciuda riscurilor și pierderilor  de moment.

Miza acestui război e imensă: dacă USA nu îl face, rolul de superputere  mondială va trece la UE. De aceea Franța și Germania TREBUIE SĂ LUPTE PÂNĂ  LA CAPĂT.

Irak e doar începutul, e doar prima bătălie. Indiferent  cine o câștiga, războiul va fi mult mai lung.’

 

Din bucataria scrisului

Mai anevoie e cu începutul, uneori chiar de la
titlu, îndeosebi atunci când scriptorul (în sens barthian) suferă de un blocaj
mental în fața foii albe. Poate impropriu spus «blocaj», el apare în cazul meu nu din penurie, ci din inflație: prea multe începuturi ori fragmente de frază «bat
la porțile gândirii». Stau și nu pot să aleg, meditând la ele și
vizualizând pe o virtuală coală de hârtie, ca la șah, următoarele două trei
fraze cu care să se lege începutul, un captatio
benevolentiae (nu mai jos de) fulminant.
De-abia de-acum puteți râde: când trec la fapte, la scrierea propriu zisă, nici
una din frazele de mai înainte, pe care le vedeam clar în minte nu se lasă
prinse, fug ca iepurii care-ncotro. Ies lucruri la care nici nu m-am gândit
dintru început, aș spune că lucrurile îmi scapă de sub control, limbajul mă
preia, mă ia în stăpânire, vrea să mă controleze. Apoi, pun mâna pe hățuri
și-ncerc să strunesc puterea cuvintelor și, de ce nu?, să mă joc cu ele. Deși
nu mi-am dorit, iată-mă ajunsă la o confesiune despre cine scrie până la urmă
un text, la reflecții și semnificări despre cum și cine vorbește într-un text,
așa cum puteți regăsi cu înzecit câștig intelectual în bogatul studiu antologic
al excelentei traducătoare a lui Proust în română, Irina Mavrodin, «Mâna care scrie»[1]. Mai în glumă, mai în serios, relația noastră cu cetatea scrisului trebuie să treacă prin aceste definiri și redefiniri, între presiunea exercitată de limbă și
croirea unei vorbiri personale din materialul ei.  

      De ce vă pomenesc despre titluri? Pentru că ele stabilesc, pentru mine, un raport clasic între conținut și conținător sau, în termeni lingvistici, ar fi un act de semioză, stabilind o legătură între reprezentare și semnificare. Nu pot
face, de pildă, ca Nicolae Iliescu, din ramura textualiștilor optzeciști, care
începe un studiu despre proza scurtă a lui Virgil Mazilescu cam așa: «A organiza o găină sau a-ți îngriji cinstea»[2]. Ii înțeleg procedeul (la care se pot spune și lucruri contra): acroșarea
cititorului este asigurată prin perplexități cerebrale, un fel de furtună în
creier (brainstorming). Insă, eu încă
sufăr de o viziune organică asupra titlului și a conținutului său. Asta nu înseamnă deloc că nu știu să prețuiesc un titlu metaforic sau provocator, prin contrarietatea pe care o dezvoltă. Cu toate astea, pentru mine, titlul (un semn al conținutului sau represantamen, în accepția lui Ch. S. Peirce) frământat totuși cum se cuvine din aluatul retoricii surprizelor, deschide o ușă și te invită într-o arhitectură nouă : intră! Nu mi-ar plăcea să găsesc înăuntru un leopard și să o iau la goană, fără să mă uit înapoi.  Titlul e un simbol și din el se naște o lume…. Mă aștept să văd o construcție bine articulată, dar surprinzătoare în felul cum se îmbrică sau se combină articulațiile.  Dar trebuie să recunosc: cu cât e mai suspect, mai misterios și mai spectacular titlul, cu atât e mai puternică mreaja lipicioasă a  invitației unui păianjen țesător, cum e un mare jucător al jocului cu mărgele de sticlă.

---

[1] Irina
Mavrodin, Mâna care scrie (spre o
poietică a hazardului), Edit. Eminescu, București, 1994

[2] v. Caiete critice,
nr. 8/ 2010, p. 51

 

Supa de visine

Știu că românii nu prea consumă supe de fructe, dar ele sunt, contrar opiniei generale, hrănitoare, gustoase, dietetice și ușor de făcut. Și, în plus, acum vara, când se găsesc mai toate fructele pe piață,  sunt extrem de ieftine.
Nu vă trebuie mare lucru.
Eu fac supe de fructe din: vișine, cireșe, gutui, mere, struguri.
O amică de-a mea mă ironizează (e drept că e moldoveancă din tată-n fiu, pardon!, din străbunică-n nepoată): ce-i asta? îmi dai să mânânc compot drept supă? Insă, ardelenii, deși destul de conservatori în gândire,  în gastronomie, sunt destul de deschiși (deh! e vorba de Măria Sa ‘bărdăhanul’ și-atunci, că vrei sau nu vrei, ajungi la un comportament chinezesc față de mâncare), mai cu seamă dacă au plecat din sate și s-au aciuit de la a doua generație pe la orașe. Ei, bine, nu e momentul să fac prea multă teorie. Iată rețeta:

Cumpărați un kilogram de vișine (dacă vreți ca supa să fie mai deasă) sau numai jumătate de kilogram – dacă vă place mai rară. Faceți un fel de rântaș: puneți într-o oală de cinci-șase litri, ulei extravirgin de floarea soarelui sau din orez ori din soia (puteți pune și de măsline, dar e puțin cam amar pentru o supă care va fi dulce), cât să acopere bine fundul cratiței, puneți o lingură de făină rasă (eu pun făină integrală de grău sau de secară) și patru linguri de zahăr brun din trestie, plus un praf de sare. Căliți un pic amestecul, apoi turnați apă rece, amestecând repede să nu se facă cocoloașe, până ajunge la aproape de trei sferturi din dimensiunea cratiței. Lăsați să fiarbă o oră, până face spumă. Apoi, puneți vișinile întregi, după ce le-ați spălat bine, lăsați să fiarbă un pic, 5 minute (dacă sunt vișine din borcanul mare de compot) sau 10 minute (dacă sunt vișine de sezon). Adăugați repede câteva ingrediente și aromatizante, care-i dau și o savoare nemaipomenită: o jumătate de linguriță de ghimbir măcinat, o jumătate de linguriță de cardamon, un vârf de nucșoară, 3-5 cuișoare, o linguriță de scorțișoară și mai adăugați încă 4 linguri de zahăr (de aceeași calitate, din trestie). Lăsați câteva clocote (ideal ar fi să puneți aceste ingrediente fără să le fierbeți, în supa fierbinte) și trageți de pe foc!
La masă, când serviți în farfurie se mai pune pe deasupra, nucă măcinată sau lapte dulce (se pune, de fapt, smântână; însă, pentru cine nu mânâncă așa ceva, e delicios și cu lapte – deși atenție că se brânzește, dacă-l puneți în supa foarte fierbinte). Se pot pune amândouă, mai ales dacă supa e fierbinte, puteți adăuga laptele rece, însă, atenție !, îi schimbă puțin gustul, o dezaromatizează un pic.

 

Strategii de manipulare a maselor

Nimic nu iubesc mai mult decât libertatea, deși știu că omul este înghesuit de atâtea comandamente (morale) și ordine, constrângeri și măsluiri, încât liberul arbitru pare să fi ajuns o paiață, dacă nu o fantomă. Pot fi oricât de binevoitoare, tolerantă și înțelegătoare, atât timp cât nu mi este atacată libertatea mea de acțiune și de gândire. Din clipa aceea devin din miel leu-paraleu.

Ei, bine, vreau să vă prezint, legat de libertate, câteva idei de-ale lui Noam Chomsky, vestitul lingvist american, de fapt, mai mult decât părinte al lingvisticii moderne (gramatica generativă și transformațională), un gânditor original și influent, fiindcă a generat școală. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine.”

Este omul social al zilelor noastre mai liber decât era în trecut ? Este el manipulat să gândească într-un anumit mod (dorit de vârfurile politicianiste sau clasa diriguitoare) sau împiedicat să gândească, ocupându-i-se mintea cu tot felul de prostii dăunătoare psihic ?

Meditați la următoarele tehnici de spălare a creierului sau strategii diversioniste din lista lui Noam Chomsky:

1. ’’A distrage în permanenta atenția publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată. A ține mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metodă se mai numește și ’’ problema – reacție – soluție”. La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzută pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertății.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi, au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Șomaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui că ’’totul va merge mai bine mâine” și că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul oportun. Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitților destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și un ton absolut copilăresti, aproape debile, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simț critic ca al unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorințe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în neștiinta și prostie.

A face în asa fel ca poporul să nu înteleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui. Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiintă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînțels de către cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.

A încuraja publicul să creadă că e ”bine” de a fi prost, vulgar și incult. A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovățirea.

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează și se învinovățește, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune. Și, fără acțiune, nu există revoluție !

10. Și, ultimul punct, a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștintele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare. Multumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic si psihic. Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât el însuși. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.

Ideile de mai sus ale lui Chomsky fac parte dintr-o teorie critică asupra propagandei sociale prin intermediul mass-mediei apărute în cartea Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media (1988) (Fabricarea consimțirii: Politica Economică a mass-mediei).

 

Interviul de angajare si limbajul corporal

Problema este cum să distingi între adevăr și minciună când întâlnești oameni și discuți cu ei sau, pur și simplu, când intri în contact cu diferite persoane, de care ai nevoie sau care au ele nevoie de tine. Una îți spune omul, alta gândește și nu mai e pentru nimeni un secret (sau dacă este un secret, atunci e secretul lui Polichinelle, adică unul cunoscut de toți și numai de cel vizat – nu) că sunt prețioase competența psihologică, spiritul de observație și capacitatea de analiză a gesticii. Dezvoltarea observației, a memoriei și însușirea limbajului corporal, a semnificațiilor lui, nu sunt utile numai pentru recrutori (sau ‘vânătorii de capete’), ci pentru toți cei care lucrează în posturi de relații cu publicul, posturi de comunicare și interrelaționare (responsabili resurse umane, angajatori, patroni), posturi de educație (profesori, inspectori), posturi artistice (actori). Cunoașterea limbajului corporal acoperă falia existentă între aparență și esență, aparența fiind vorbele pe care le spune omul, iar esența (ceea ce trebuie să deconspiri sau să afli ca adevărat) – gesturile (incontrolabile) pe care le face. Știați că hoții, cunoscând acest adevăr elementar (al desconspirării lor prin gesturi) își ascund mâinile?
Ideea acestui articol mi-a venit, după ce mi-am amintit de o întâlnire de acum câteva luni. O tânără întreprinzătoare tocmai își deschisese cu mari eforturi financiare un coafor și avea nevoie de angajați. Povestea că venise la interviul de angajare (pentru postul de frizer) un bărbat care avea un comportament bizar, iar instinctul îi sufla să se ferească, dar rațiunea îi spunea că are nevoie să angajeze pe cineva, ca să poată demara afacerea. ‘Ce să fac?’ ne întreba ea. ‘Să-l angajez ori ba?’.
Iată ce i-am sugerat pe viitor pentru alți intervievați:
1) observă cum pășește în încăpere: cu pași timizi, cu pași apăsați, cu pași repezi, prelinși, fofilați etc Fiecare din aceste moduri de deplasare dezvăluie ceva.
2) cum îți strânge mâna? Cu palma în sus (se lasă ușor dominat), cu palma în jos (este un dominator) sau cu palma așezată vertical (este un egalitarist, un partener, un om căruia îi place să lucreze în echipă).
3) privește-l în ochi și vezi dacă pupilele lui se măresc sau nu, în momentul în care îi vorbești. Dacă se măresc, atunci te ascultă cu interes, îi place ce aude, e captivat (acest lucru e, de fapt, valabil mai mult pentru relații mai apropiate).
4) când îți vorbește ochii lui privesc în stânga sus (se îndreaptă spre emisfera stângă a creierului, cea responsabilă cu rațiunea și logica, deci îți spune adevărul) sau alunecă în dreapta sus (te minte, ficționalizează faptele prezentate – deoarece emisfera dreaptă este sediul imaginației și fanteziei).
5) stă pe scaun picior peste picior (o atitudine opozitivă) sau cu un picior adus de la nivelul gleznei peste genunchiul celălalt (o atitudine provocatoare, rebelă, concurențială).
6) și-a încrucișat brațele peste piept? atunci va trebui să faci ce-i face ca să și le descrucișeze (să-i anihilezi puternicul spirit de opoziție pe care-l denotă barierea mâinilor încrucișate).
7) își acoperă gura, în timp ce vorbește, sau își atinge lobul urechii? sigur îți ascunde ceva sau tocmai te-a păcălit.

 

Urari de Pasti

Tuturor,  prieteni, vizitatori, colegi, interlocutori, care își rup din timpul lor pentru a mă citi, a dialoga sau a-mi da replica, vă doresc un Paște minunat și o primăvară ca-n basme, în 2010! Succes în ceea ce întreprindeți și, mai ales, fiți fericiți și sănătoși!
VALETE ET AVETE!

(Recomandare: pentru o derulare optimă a prezentării pe care v-am pregătit-o apăsați pe butonul slideshow de pe bara de sus și…vizionare plăcută!)

Felicitari de Pasti 2010

 

Budinca de mamaliga

Promisesem să revin din când în când cu câte o rețetă, vegetariană, care se face ușor, rapid, e necostisitoare, sănătoasă și hrănitoare. Și dacă un popor întreg (indienii) e vegetarian, ducând-o bine mersi, dacă ni se recomandă să consumăm în proporție de 80% legume proaspete, fructe și cereale, atunci cred că rețetele de genul acesta sunt binevenite.
Aveți nevoie de 1,5 l de apă pe care le puneți la fiert cu puțină sare și cu jumătate de kg de mălai grișat, lăsând aproape 15 minute să fiarbă. In timpul fierberii adăugați 6 linguri de zahăr brun de trestie (puteți pune doar 3-4 in timpul fierberii). După ce o luați de pe foc puneți pe rând în ea așa: 80 ml ulei extravirgin de porumb sau floarea soarelui sau de orez sau de samburi de struguri, 100 – 150 gr. de semințe (la alegere: de floarea soarelui, de dovleac, de in) sau 200 gr. nucă sau 150 gr. alune crude, încă 3-4 linguri de zahăr de trestie (sau 3-4 linguri de miere, dacă preferați), 200 gr. stafide (sau 100 gr. papaya tăiată felii micuțe sau curmale cubulețe). Eu mai pun (fără să fi fost în rețeta originală): o linguriță de scorțișoară, jumătate de linguriță de coajă de portocală sau lămâie rasă, puțină esență de vanilie și încă un pic de sare (care potențează gustul dulce al preparatului). Se amestecă zdravăn totul și se pune într-un vas termorezistent la cuptor pentru vreo 45 – 50 de minute, după ce în prealabil ați uns vasul și ați pus deasupra un ou bătut (nu este necesar, doar dacă vreți, puneți și oul).
Se consumă cu lapte bătut (Zuzu e delicios!) pe deasupra sau cu smântână. Poate fi servit ca fel al doilea sau, dacă vreți, ca desert.
Vă asigur că odată ce ați mâncat o felie din bundinca acesta de mămăligă (rețeta originală poartă denumirea de: budincă de mămăligă cu stafide și nuci), nu veți mai dori să serviți nimic în plus.