Navigarea prin rețeaua virtuală își are și ea hățișurile ei. La câte o cotitură poți pica într-o capcană de toată frumusețea, exact ca o muscă ce se lipește de banda adezivă atârnată de tavan.moon_fairy
Una dintre acestea se referă la cum poți câștiga bani foarte ușor, fără să te deranjezi prea mult, fără efort, fără gândire, fără cunoștințe, fără competențe. Și de-ar fi să crezi publicitatea sforăitoare a textului despre câștigurile grase ce te așteaptă, iaca așa, după colț, numai cu un simplu clic, o apăsare ușoară de buton, și, gata!, ești milionar!, atunci e chiar un mizilic ce ți se cere: doar vreo 100 $ ori numai 50 $ și, amețit de mirajul câștigului mirobolant, chiar ți se pare o nimica toată. Și dacă ești suficient de naiv să crezi că e un loc unde umblă câini cu covrigi în coadă și că e suficient să întinzi mâna ca să rupi un bucătoi de turtă din zidul casei vrăjitoarei, ca să-ți potolești foamea, atunci ai ajuns exact în locul de pierzanie și risipă condamnat de logica cea mai elementară.
Nu naivitatea unor asemenea navigatori mă deranjează, căci e normal ca omul să pățească multe ca să devină…știutor, dar ceea ce mă deranjează la aceste banere publicitare, ce fac trimitere la niște site-uri ale jocurilor de noroc (ruletă, black Jack, pocher – jocuri de cazino) este …redactarea agramată a textelor.
Ei, dar ce legătură are gramatica cu banii? Are!
In momentul în care mai văd și grosolane greșeli de gramatică pe un site, într-o ‘locuință virtuală’, care mă invită să fac ceva, scoțând bani din buzunar (ceva de genul: ‘dacă nu va-ți clarificat până acum, poate că ceea ce urmează o să vă lămurească’), atunci îmi pun serioase întrebări asupra profesionalismului proprietarului locuinței virtuale, care mă invită să-i dau bani acum, pentru a câștiga o baniță mai târziu, într-un viitor apropiat. Poate că, neexperimentat(ă) și sărac(ă) cum sunt, aș putea pica în plasa asta sforăitoare, dar mă fac să deschid ochii și să fiu atent(ă) tocmai greșelile de gramatică sus-menționate. Și câtă încredere aș putea avea în pregătirea cuiva, ca să mă îmbogățească peste noapte (abstracție făcând de subțirimea unui astfel de raționament), dacă nu a știut să se pregătească la un nivel elementar de școlarizare? A chiulit? A fost repetent? Poate corigent? Era recalcitrant la orice efort educativ?
Cât de convigător comercial poate fi un text cu greșeli de gramatică, care se repetă? Căci, să fim înțeleși, nu e vorba doar de O GREȘEALĂ, ci de mai multe…